Acasă Cultura / Culte Recital de pian la Budapesta

Recital de pian la Budapesta

Sursa foto: ICR

Sâmbătă, 25 martie, de la ora 18:00, la sediul din strada Izsó, numărul 5, pianista Ana Antonia Tudose va susține un recital de muzică clasică cu piese din repertoriul clasic internațional și românesc: Johann Sebastian Bach – Preludiu şi Fuga nr. 3 în Do diez major (caietul nr. 1), Mihail Jora – suita ,,Joujoux pour Ma dame”, Paul Constantinescu – ,,Joc dobrogean – Toccata”, Claude Debussy – suita „Pour le piano”( Prelude, Sarabande, Tocca)  precum şi Frédéric Chopin  „Nocturna” în do diez minor – op.postum, – ,,Nocturna” în mi bemol major – op.9 nr. 2, Franz Liszt –  ,,Un sospiro”, Frédéric Chopin – Andante Spianato & Grande Polonaise Brillante.

Ana Antonia Tudose (16 ani), elevă a Liceului de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești, în clasa a XI-a, are deja un impresionant palmares de premii și recitaluri de pian. În decembrie 2013, Antonia și-a făcut debutul în activitatea concertistică, interpretând alături de Orchestra Filarmonică din Ploiești, Concertul nr. 8 KV 246 de Wolfgang Amadeus Mozart, sub bagheta renumitului dirijor Ovidiu Bălan. S-a remarcat din primii ani de studiu, fiind laureată a numeroase concursuri naționale:

Concursul național de interpretare şi creație muzicală „Paul Constantinescu” (Premiul I, ediția a XX-a, Ploiești 2014), Premiul special de interpretare al Uniunii Criticilor fundației „Mihail Jora”, Concursul național de interpretare instrumentală „Margareta Sterian” (Premiul 1 la edițiile 2011, 2013 și 2014, Buzău), Concursul „Ionel Perlea” (Premiul I, ediția 2011 şi 2014), Marele Premiu al Concursului de interpretare pentru pian, Piano Art (Ploiești 2014), Concursul „Brave claviaturi” (Premiul I şi Premiul de excelentă, București, 2015).

Recitalul este susținut de ICR Budapesta.