Acasă Evenimente Roadmap pentru forțele armate române și ucrainene

Roadmap pentru forțele armate române și ucrainene

La Cernăuți a fost semnat ”Planul (Roadmap) activităților bilaterale ale forțelor armate române și ucrainene pentru perioada 2017-2018”.

Generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General, s-a aflat joi, 16 martie, într-o vizită de lucru la Cernăuţi, Ucraina, la invitaţia omologului ucrainean, anunță MApN.

În cadrul întâlnirilor cu generalul de armată Viktor Muzhenko, șeful Statului Major General și comandant al Forțelor Armate Ucrainene, au fost discutate aspecte privitoare la stadiul cooperării între armatele celor două țări, proiectele comune în contextul cooperării militare internaționale, precum și provocările la adresa securității din regiunea Mării Negre și a Europei de Sud-Est.

De asemenea, au mai fost abordate subiecte referitoare la participarea la exerciții comune de instruire, atât în format bilateral, cât  și multinațional.