Romania la Festivalul International „Shakespeare” de la Gdańsk

Romania la Festivalul International „Shakespeare” de la Gdańsk

104
0

Institutul Cultural Roman de la Varsovia sustine o nouă participare românească la Festivalul Internațional de Teatru „Shakespeare” de la Gdańsk, una dintre cele mai prestigioase manifestări teatrale europene. Spectacolul românesc selectat pentru ediția din aceast an a Festivalului este monodrama Recitindu-l pe Shakespeare. Lumea întreaga e o scenă și toți oamenii-s actori, în regia și interpretarea lui Emil Boroghina, director fondator al Festivalului Internațional Shakespeare, președintele Fundației Shakespeare și vice-președinte al Rețelei Europene a Festivalurilor Shakespeare. Reprezentațiile vor avea loc în 4 și 5 august pe scena Teatrului Wybrzeże din Gdańsk, ambele fiind urmate de discuții între realizatorii români și public.

Festivalul se afla anul acesta la cea de-a șaptea ediție și prezintă spectacole din Georgia, Germania, Croația, România și Polonia.

Festivalul „Shakespeare” 2013 va fi completat de Conferința internațională „Limbajele puterii/Limbajele artei”, care are loc în perioada 1-4 august, la Primăria Veche din Gdańsk. Punctul de plecare al temei conferinței îl reprezintă punerea în scenă, în 1992, a piesei Titus Andronicus de William Shakespeare, în regia lui Silviu Purcărete, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Apărută la doi ani de la căderea lui Nicolae Ceaușescu, piesa a fost receptată nu numai că un comentariu politic, o analiză profundă a răului, dar și ca o parabolă atemporală. A fost o modalitate complet nouă de a vorbi despre politică și putere, totodată de a supune analizei critice limbajul folosit de acestea. Limbajul nu numai în sensul unui sistem fonetic de comunicare, ci și în cel de instrument al forței, violenței, manipulării psihice și fizice, falsității și minciunii.

Scopul Conferinței, aflată în strânsă legătură cu Festivalul, este analiza modului în care regizorii tinerei generații vorbesc despre lume prin intermediul aceleiași opere a lui Shakespeare, Titus Andronicus. Invitatul din România al conferinței va fi istoricul Marius Stan, care va susține un referat cu titlul Post-communist Romania and Its Rocky Road to Transition.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ