România, locul 2 la Esports World Championship Busan 2017

România, locul 2 la Esports World Championship Busan 2017

198
Foto: capital.ro

România, reprezentată de organizaţia de sporturi electronice din ţară Nexus Gaming, a luat locul 2 la campionatul mondial organizat de International eSports Federation, informează un comunicat al organizaţiei.

Competitia a avut loc în Busan, Coreea de Sud, iar echipa de Counter Strike Global Offensive a întâlnit în finală echipa Rusiei. Echipa a asigurat cea mai bună performanţă a ţării noastre de până acum la un campionat global de eSports.

„România are jucători de top care s-au remarcat la nivel internaţional, iar Nexus Gaming îşi doreşte să demonstreze că se poate reuşi performanţă cu echipe formate exclusiv din jucători români. Dacă vrem să ajungem la nivelul altor organizaţii internaţionale, trebuie să ne comportăm ca atare, iar faptul că am reuşit să ne afirmăm pe o scenă internaţională şi am luat locul al doilea în faţa a peste 39 de alte ţări, îmi dă încredere că suntem pe drumul cel bun.” a spus Ion Alexandru, proprietar Nexus Gaming.

Potrivit mediafax, Nexus Gaming a luat fiinţă în 2015 şi este prima organizaţie de eSports exclusiv românească, care doreşte să se afirme pe scena internaţională, să promoveze şi să sprijine potenţialul pe care România îl are. Cele două echipe ale organizaţiei concurează în competiţii naţionale şi internaţionale la două dintre cele mai populare titluri de eSports: League of Legends şi Counter Strike: Global Offensive. În ultimii 2 ani, cele două echipe au avut multiple reuşite, atât în cadrul unor turnee naţionale, cât şi internaţionale, obţinând locul 5 la International eSport Federation – World Championship 2016, locul 3 la GeForce Cup ce a avut loc în Varşovia, locul 1 la PGL Division şi locul 1 la East European Comic Con 2017.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ