Rusia încearcă să frâneze parcursul european al Republicii Moldova

Rusia încearcă să frâneze parcursul european al Republicii Moldova

123
0

Analistul politic Vladimir Socor consideră că Rusia încearcă să încetinească, să frâneze parcursul european al Republicii Moldova, aflată acum pe punctual de a face pasul decisiv, ireversibil din aşa-zisa lume rusă. Într-un interviu pentru Europa Liberă, Socor observă că Moscova încearcă să recompună o „russki mir”, folosind puternic mijloacele de propaganda:. „Kremlinul nu s-a schimbat. O realitate pe care o constatăm, în fiecare zi, nu numai în Republica Moldova, o constatăm şi în Caucaz, şi în Asia Centrală, şi în relaţia Kremlinului cu Occidentul. Şi nu numai în probleme de politică externă care formează un obiect tradiţional al litigiilor dintre marile puteri. Asistăm la această întoarcere antioccidentală a Kremlinului şi pe planul normelor şi al valorilor”. Socor constată că ultimii doi ani au fost cei mai intenși în a respinge sistemul de norme şi valori occidentale, propovăduindu-l pe al său propriu prin apariţia, în Republica Moldova, a purtătorilor de mesaj ai politicii ruseşti, care vin cu un mesaj geopolitic, dar și cu norme şi standarde rusești.

Potrivit analistului, Republica Moldova este avantajată de faptul că nu are hotar comun cu Rusia și ar trebui să consolideze din răsputeri independența Ucrainei.

„Cred că Moldova va avea un parcurs destul de liniştit până la Vilnius cu condiţia să nu asistăm la eventuale ciocniri orchestrate din exterior pe linia de demarcaţie în Transnistria sau în interiorul Republicii Moldova”, susține Socor.

Vladimir Socor a mai spus că politica rusească se adresează anumitor zone din Republica Moldova, locuite preponderent de rusofoni, precum Bălți sau chiar UTA Găgăuzia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ