Acasă Alte comunitati Sculptura „Middle Way” a lui Bogdan Raţa, va fi expusă în Portugalia

Sculptura „Middle Way” a lui Bogdan Raţa, va fi expusă în Portugalia

Vineri, 17 martie 2017, ora 17.00, pe faleza din fața primăriei Municipiului Cascais  din Portugalia, va avea inaugurarea sculpturii  „Middle Way“  ce aparţine artistului român Bogdan Raţa, eveniment susţinut de Institutul Cultural Român de la Lisabona și Ambasada României în Republica Portugheză prezintă în Portugalia, dar şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Cascais și Nasui Collection & Gallery. Sculptura va fi expusă pe faleza din fața primăriei Municipiului Cascais timp de 3 luni.

Evenimentul are loc în contextul celebrării a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Portugalia. Institutul Cultural Român de la Lisabona și Ambasada României în Republica Portugheză organizează pe parcursul anului 2017, o suită de evenimente culturale simbolice, atingând douăsprezece capitole esențiale ale creativității românești.

Nasui Collection & Gallery, organizație independentă care promovează artiști români contemporani, a lansat programul „Moving Monuments“ în 2014. Programul are ca scop producția, prezentarea și itinerarea de lucrări de artă de mari dimensiuni în spații contemporane prestigioase și curajoase, din întreaga lume. Nasui Collection & Gallery s-a deschis în 2010 în Bucureşti şi a co-produs peste 60 de proiecte internaţionale în cadrul unor prestigioase spaţii şi contexte culturale, unele dintre ele fiind: Bienala de Artă contemporană de la Moscova 2011, Bienala de la Liverpool 2012 şi 2014, Bienala de la Veneţia 2013 sau Bienala europeană de artă contemporană „Manifesta“ din Sankt Petersburg, 2014.

„Middle Way“, lucrarea de mari dimensiuni a artistului Bogdan Rața(dimensiuni:3,5 m înălțime x 1,5 m x 0,6 m), a făcut parte din Independents Liverpool Biennial 2014 și a fost amplasată până în 2016 în faţa St. George’s Hall, o clădire din insula muzeelor a centrului orașului Liverpool, ridicată în 1864 şi parte a patrimoniului mondial UNESCO. În 2016, cu ocazia sărbătoririi a 120 ani de artă la Baia Mare, sculptura monumentală a fost plasată în perimetrul centrului istoric al municipiului Baia Mare, în Piaţa Cetăţii și Ansamblul „Turnul Ştefan“ (sec. XIV), monument istoric, cel mai însemnat obiectiv din oraşul medieval. Proiectul a susținut candidatura orașului Baia Mare la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

Bogdan Rața are un doctorat în noile materiale în sculptură și predă la Universitatea de Vest Timișoara. Lucrările sale au fost expuse în proiecte curatoriale din centre culturale (Artists’ House Tel Aviv), bienale (Moscow Biennale, Liverpool Biennale, Venice Biennale, Manifesta St. Petersburg) și muzee (Muzeul Național Brukenthal, Muzeul de Artă Timișoara sau Muzeul Național de Artă Contemporană București).

Cosmin Nasui este autor de studii și cercetări, istoric de artă, curator și galerist. A absolvit Universitatea Națională de Arte București, Facultatea de Istoria și Teoria Artei în 2003, cu lucrarea de licență „Erotismul în arta românească modernă și contemporană“ coordonată de profesorul Adrian Guță și Facultatea de Arte Decorative și Design în 2002.