Se caută voluntari pentru Taberele ARC

Se caută voluntari pentru Taberele ARC

285
0

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) anunță începerea înscrierilor pentru participarea ca voluntar la  ediția 2017 a programului  Taberele „ARC”, destinat elevilor şi tinerilor români de pretutindeni.

Programul ARC reprezintă o serie de tabere internaţionale care aduc împreună tineri români din toate colţurile lumii, urmărind, prin activităţi interactive, să-i apropie de cultura, tradiţiile şi valorile româneşti.

Acestea  se vor desfășura în Centrele de Agrement din Sulina, județul Tulcea (27 Iunie – 8 August 2017) și Oglinzi, județul Neamț (26 Iunie – Iulie 2017), în serii consecutive de câte șapte zile.

Voluntarii se vor implica în organizarea şi desfăşurarea atelierelor de conversaţie în limba română, a atelierelor creative de arte plastice, muzică şi dans şi în competiţiile şi jocurile sportive.

Participanţii au şansa  să promoveze România, cultura şi civilizaţia românească, să împărtăşească celorlalţi din cunoştinţele lor,  să cunoască sportivi români de talie internaţională, să influenţeze în mod pozitiv viitorul unui tânăr şi să îl incurajeze să-şi descopere legătura cu România. Totodată, este o bună ocazie de a trăi o experienţă nouă alături de o echipă formată din oameni tineri şi entuziaşti, dar şi de a petrece o săptămână într-un mediu multicultural la Sulina şi Oglinzi. Participanţii işi pota dezvolta abilităţile de comunicare prin cunoaşterea tinerilor sosiţi din toate colţurile planetei, iar experienţa va fi  consemnată şi printr-o adeverinţă de voluntariat.

Dacă îţi doreşti să cunoşti români din afara graniţelor şi sa-i ajuţi să cunoască România, există câteva cerinţe care trebuie îndeplinite. Aşadar, este necesar ca aplicantul să aibă peste 18 ani, să fie student, masterand sau cadru didactic, să deţină abilităţi de comunicare şi să se adapteze uşor, dar şi să fie deschis să lucreze într-un mediu multicultural.

Cei ce sunt interesaţi de aceste tabere pot trimite  o scrisoare de intenţie şi un CV, copia actului de identitate şi copia documentului care atestă studiile, la adresa de e-mail: taberearc@mprp.gov.ro sau prin poştă, la adresa Bd. Primăverii, nr. 22, sector 1, Bucureşti, până la 1 iunie 2017.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ