Sfârşit de săptămână cu filme pentru copii la Amara

Sfârşit de săptămână cu filme pentru copii la Amara

142
0

Poveştile copilăriei, atât cele citite cât şi cele văzute, ne urmăresc toată viaţa. Căci filmul a luat, de-a lungul timpului, locul povestitorului ce creează lumi fantastice şi trezeşte imaginaţia celor mici.Din acest motiv, Primăria Amara şi Asociaţia CineCultura invită copii, părinţii şi bunicii să petreacă câteva ore vizionând unele dintre cele mai frumoase filme româneşti pentru copii, care au încântat generaţii întregi de spectatori.

Proiecţiile vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, în perioada 30 iunie – 2 iulie a.c., la Grădina de Vară din Amara, cu începere de la ora 21.00.

Şi pentru că scopul „Caravanei filmului românesc”, prin secţiunea „Cartea şi filmul”, este acela de a promova filmul românesc, realizând – în scop cultural şi educativ –  un travelling nostalgic printre cele mai valoroase producţii naţionale, copii şi părinţii din Amara vor avea posibilitatea de a se întâlni cu cele mai frumoase filme: „Amintri din copilărie”  şi „Veronica se întoarce”, în regia „doamnei filmului românesc pentru copii” – Elisabeta Bostan, dar şi „Dumbrava minunată”, regia Gheorghe Naghi.

„Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale” este un proiect iniţiat şi derulat de Asociaţia CineCultura în parteneriat cu MDV Audio Studio, 2017 fiind al cincilea an consecutiv în care îşi continuă seria evenimentelor cultural-educative.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ