Steagul României a fluturat din nou la Tuktoyaktuk. Tibi Uşeriu a terminat...

Steagul României a fluturat din nou la Tuktoyaktuk. Tibi Uşeriu a terminat cel mai greu maraton din lume – „6633 Arctic Ultra”

156
0

Românul Tiberiu Ușeriu a reușit, vineri dimineața (ora României), să repete performanța de anul trecut și să treacă primul linia de finiș în Ultramaratonul Arctic, considerat cel mai greu din lume.

“Acuma nu mă mai opresc. Am dormit patru ore şi merg până la capăt. Doctorul a zis că mă scoate afară din cursă şi am stabilit să vină Martin (organizatorul cursei -n.r.) să vadă ce face cu mine. Mi-au dat antibiotice pentru că mi s-a infectat rănile. Doctorul a spus că mă scoate afară, că el nu mă mai lasă. Am stat până a venit Martin şi a spus ok, pe răspunderea mea să mă duc. Dar dacă am probleme să îl anunţ… Nu am febră, nu am nimic, dar mi s-au infectat picioarele de la degerături. A fost foarte frig. Ieri am mers 80 de kilometri fără să mănânc şi fără să beau apă. Efectiv nu puteai, nu puteai să faci nimic… Cum scoteai afară ceva îţi şi îngheţa până să-l bagi în gură… Când am plecat din ultimul punct de control erau – 39° C şi bate vântul.. Acuma e gata, nu mai am ce face… E ultima porţiune şi merg înainte”, a fost ultimul mesaj transmis de către sportiv înainte să câştige competiţia.

Maratonul s-a desfăşurat în Canada, dincolo de Cercul Polar şi presupune parcurgerea a 566 kilometri în maxim 180 de ore, pe gheaţă, la temperaturi care pot ajunge până la minus 52 de grade Celsius.

„6633 Arctic Ultra”  ajuns  la a noua ediţie, a reunit în acest an 23 de alergători din întreaga lume, printre care și pe românul Tibi Ușeriu. Românul este primul sportiv care reușește să câștige Ultramaratonul Arctic – o cursă infernală, de 566 de kilometri – doi ani la rând.

Anul trecut, Tibi a parcurs 566 de km in mai putin de 180 de ore. Acum, desi condiţiile meteo au fost mult mai dificile(temperature fiind foarte scăzută) ultramaratonistul care ne reprezinta tara, a reuşit să iasă învingător în ciuda problemelor de sănătate cu care s-a confruntat în ultima parte a cursei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ