Acasă Politic Stejărel Olaru, eliberat din funcție

Stejărel Olaru, eliberat din funcție

Secretarul de stat Stejărel Olaru a fost eliberat din funcţie de premierul Victor Ponta, potrivit www.promptmedia.ro.  Decizia a fost semnata în data de 23 decembrie 2014, fiind publicată în Monitorul Oficial. Stejărel Olaru a fost numit în funcţie în ianuarie 2013, odată cu ministrul de atunci al românilor de pretutindeni, Cristian David.

Deși în repetate rânduri în spațiul public s-a afirmat că Departamentul pentru Românii de Pretutindeni nu a avut nici un rol în organizarea efectivă a alegerilor prezindențiale de la sfârșitul anului trecut, se pare că motivul care a stat la baza deciziei premierului este legat de modul defectuos în care a fost organizat votul în diaspora.

Olaru era singurul liberal care rămăsese în Guvernul Ponta după ruperea USL din februarie 2014. La momentul respective, atât Crin Antonescu, cât și Victor Ponta au considerat că prezența lui Stejărel Olaru în cadrul DRP este necesară, fiind implicat într-un proiect important.