SUA amana interventia militara in Siria

SUA amana interventia militara in Siria

184

Presedintele SUA, Barack Obama, a declarat marti, la Casa Alba, ca doreste sa ofere o sansa diplomatiei in Siria, in contextul in care Damascul a dat asigurari ca este pregatit sa renunte la arsenalul chimic.

Dupa 48 de ore de eforturi diplomatice intense, care au indepartat perspectiva atacurilor asupra tarii devastate de razboiul civil, presedintele american a apreciat ca propunerea rusa de plasare a armelor chimice siriene sub control international ar constitui un semn „incurajator”, potrivit Ziare.com.

„Aceasta initiativa poate permite sa se puna capat amenintarii armelor chimice fara a recurge la forta, in particular pentru ca Rusia este unul dintre cei mai puternici aliati ai presedintelui sirian Bashar al-Assad”, a declarat presedintele american, recunocand totodata ca este „prea devreme” pentru a spune daca acest plan va avea succes.

Desi a cerut Congresului sa nu voteze imediat asupra unui eventual recurs la forta, presedintele american a subliniat ca optiunea militara ramane pe masa.

Denuntand atacul chimic „revoltator” comis de regimul lui Bashar al-Assad, care s-a soldat cu peste 1.400 de morti potrivit serviciilor americane de informatii, el a evocat „barbati, femei si copii ucisi de gaze lacrimogene, intinsi unii langa altii”, vazuti in inregistrari video efectuate dupa atac.

Obama, care l-a trimis pe secretarul de Stat John Kerry la Geneva pentru a se intalni cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, s-a declarat hotarat sa mentina „presiunea” asupra regimului sirian. Nave de razboi americane puternice, echipate cu rachete de croaziera au fost mobilizate in ultimele saptamani in estul Mediteranei.

„Am ordonat armatei americane sa isi pastreze pozitiile actuale, pentru a mentine presiunea asupra lui al-Assad si pentru a reactiona daca diplomatia esueaza”, a avertizat el.

„Chiar si un atac limitat i-ar transmite lui al-Assad un mesaj de o importanta pe care nicio alta tara nu il poate transmite”, a dat asigurari Obama. El si-a reiterat angajamentul de a nu mobiliza trupe terestre si a respins comparatia cu Irakul in 2003.

„Nu cred ca ca ar trebui sa rasturnam un nou dictator prin forta”, a spus presedintele Obama.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ