Acasă Cultura / Culte Suceava, ”destinaţie europeană de excelenţă”

Suceava, ”destinaţie europeană de excelenţă”

Foto: Business Magazin

Zone din întreaga ţară au concurat pentru titlul de ”destinaţie europeană de excelenţă”, iar întrecerea a avut ca temă ”turismul cultural tangibil”.

Potrivit Business Magazin, oraşul Suceava a câştigat această cursă, într-un proiect al Comisiei Europene, fiind singurul obiectiv turistic cu expoziţii pe ruine.

Cetatea de Scaun a fost construită la sfârşitul secolului al XIV-lea de Petru I Muşat, domn al Moldovei între 1375 şi decembrie 1391, iar apoi a fost întărită de Ştefan cel Mare pentru a rezista atacurilor otomane. În prezent, Cetatea este cel mai vizitat obiectiv din Suceava, fiind şi singura atracţie turistică din România care are expoziţii pe ruine.

Una dintre principalele puncte de atracţie este una dintre camere, unde vizitatorii se pot costuma, virtual, în haine medievale boiereşti: în faţa unui panou, cu ajutorul unui buton, îţi alegi vestimentaţia, apoi te fotografiezi. Zidurile au fost restaurate recent cu 15 milioane de euro, fonduri europene.

Tot în Suceava pot fi vizitate Mănăstirea Sfântului Ioan cel Nou, cu biserica Sfântul Gheorghe, obiectiv UNESCO, iar la 30 de km distanţă este Gura Humorului, de unde mai faceţi puţin până la faimoasele mănăstiri Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa şi Putna.