Acasă Cultura / Culte Trăire şi simţire românească la Cahul, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a...

Trăire şi simţire românească la Cahul, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României

Peste 200 de diplomați de pe ambele maluri ale Prutului, autorități locale, cadre didactice care s-au implicat în proiectele Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pe parcursul anului, istorici, academicieni și oameni de afaceri au participat în data de 28 noiembrie 2017, la recepţia care a avut loc la Consulatul General al României la Cahul cu prilejul Zilei Naționale a României.

În acest context, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituţie aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni a contribuit la marcarea evenimentului prin organizarea unui concert susținut de Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului din Constanţa.

Corala „Armonia“, una dintre cele mai premiate şi recunoscute pe plan international, a interpretat într-o manieră vibrantă Imnul Naţional al României şi pe cel al Republicii Moldova, cântece patriotice, melodii populare româneşti şi colinde.

În cuvântul de deschidere, Nicolae Brînzea, directorul general al IEH a felicitat Consulatul General al României la Cahul pentru modul organizării evenimentului dedicat Zilei Naţionale a României.

Nicolae Brînzea  a amintit că aceasta este o sărbătoare care reflectă valorile noastre culturale, educaţionale şi spirituale. De asemenea, directorul general al IEH a facut referire şi la preotul basarabean Alexei Mateevici, care a scris cunoscuta poezie „Limba noastră” (actualul Imn de stat al Republicii Moldova) în tranşeele Primului Război Mondial.

Limba noastră reprezintă principalul element identitar pentru toţi românii, indiferent unde se află şi este   mijlocul prin care ne împărtășim unii altora gândurile și sentimentele” a afirmat acesta.