Acasă Republica Moldova Un pas pentru deblocarea lucrărilor CUC

Un pas pentru deblocarea lucrărilor CUC

În prima şedinţă a Comisiei Unificate de Control (CUC) din acest an (13 ianuarie), a fost examinată asigurarea liberei circulaţii în Zona de Securitate, având în vedere discuțiile copreşedinţilor delegațiilor Federaţiei Ruse, Republicii Moldova şi regiunii transnistrene din 12 ianuarie 2017, precum și propunerile discutate anterior şi sugestiile formulate de reprezentanţii Ucrainei şi Misiunii OSCE în Republica Moldova, se arată într-un comunicat al delegaţiei Republicii Moldova în CUC.

Părțile au convenit asupra iniţierii procesului de elaborare a unui mecanism de monitorizare a situaţiei din Zona de Securitate şi asupra necesităţii eficientizării activităţii observatorilor militari, astfel încât, la solicitarea unuia dintre şefii militari superiori ai forţelor de menţinere a păcii să fie asigurată ieşirea obligatorie a acestora la faţa locului, în cazul survenirii împrejurărilor enumerate în Protocolul nr. 700 din 20 mai 2010, se mai arată în comunicat.

 Decizia este considerată de partea moldoveană ca ”un prim pas pozitiv în măsură să contribuie la deblocarea lucrărilor CUC”, aflate într-un impas de durată din cauza lipsei unui progres în abordarea problemei ce ţine de asigurarea liberei circulaţii în perimetrul de responsabilitate a pacificatorilor. 

Delegaţia Republicii Moldova exprimă speranţa că activitatea Comisiei va reveni în albia normalităţii întru exercitarea regulamentară a competenţelor atribuite, realizarea eficientă a sarcinilor stabilite, menţinerea păcii şi stabilităţii în Zona de Securitate.

Totodată, în cadrul aceleiași ședințe, locotenent-colonelul Veceaslav Polovinkin a fost aprobat în poziţia de observator militar din partea Federaţiei Ruse și au fost aprobate 3 rapoarte cu privire la situaţia din Zona de Securitate, se mai precizează în comunicat.