Acasă America de Nord Ziua Culturii Naţionale sărbătorită în SUA

Ziua Culturii Naţionale sărbătorită în SUA

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită pe 15 ianuarie, reprezintă nu numai o zi în care celebram ”Luceafărul” poeziei românești, Mihai Eminescu, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române.

În întâmpinarea Zilei Culturii Naționale (15 ianuarie), ICR New York organizează evenimentul „Romanian Literature as World Literature” („Literatura română ca literatură a lumii”), în data de vineri, 5 ianuarie 2018, de la ora 19.00, la sediul sau din New York.

Evenimentul constă în prezentarea cărții cu același titlu – o antologie publicată recent (decembrie 2017) de Bloomsbury Publishing, una dintre cele mai prestigioase edituri din Statele Unite (cu sedii la New York, Londra, Oxford, New Delhi și Sydney), la secțiunea carte academică.

Volumul este coordonat de trei apreciați istorici și critici literari – acad. Mircea Martin, prof. dr. Christian Moraru (University of North Carolina, Greensboro, NC) și prof. dr. Andrei Terian (Universitatea „Lucian Blaga”, din Sibiu) – și reunește 15 studii academice, semnate de nume reprezentative pentru critica românească actuală, între care Carmen Mușat, Caius Dobrescu, Paul Cernat, Bogdan Ștefănescu, Mircea A. Diaconu, Doris Mironescu, Mihaela Ursa, Alex Goldiș, Mihai Iovănel.

Antologia își propune să acopere cele mai relevante aspecte privind situarea literaturii române în context mondial. În acest sens, publicarea cărții reprezintă o premieră absolută și o excelentă „carte de vizită” pentru a prezenta literatura română cititorilor străini, îndeosebi americani, în condițiile în care volumul, deși de orientare academică, este scris într-un limbaj clar și accesibil publicului larg.

Invitații speciali ai evenimentului sunt doi dintre coordonatorii volumului, profesorii Christian Moraru și Andrei Terian. Cei doi distinși oaspeti vor prezenta cartea „Romanian Literature as World Literature” în contextul mai larg al literaturii și culturii române recente. Evenimentul se va desfășura sub forma unei mese-rotunde, la finalul căreia va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri, cu participarea publicului. Sursa: Hotnews