100.000 de persoane la frontiera țării în ultimele 24 de ore

100.000 de persoane la frontiera țării în ultimele 24 de ore

100.000 de persoane la frontiera țării în ultimele 24 de ore

La 4 iulie 2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 99.200 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 36.200 mijloace de transport (dintre care 10.400 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 55.600 persoane cu 20.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 43.600 persoane cu 16.000 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 55.300 de persoane şi 22.200 de mijloace de transport (4.850 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 32.500 de persoane cu 16.600 mijloace de transport.

Politia de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 41 fapte ilegale (22 infracţiuni şi 19 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, fiind descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 262.000 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 15.700 lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 23 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 21 cetăţeni români din diferite motive legale.