Românii din Italia realizează 2,5% din PIB-ul Italiei, după calculele ministrului pentru românii de pretutindeni, Cristian David, aceiaşi români ar putea contribui şi la economia României. Acest lucru presupune ca fiecare român din străinătate să consume de 10 euro pe lună produse tradiţionale româneşti.
Aceasta e ideea exprimată de ministrul David la întâlnirea de lucru interinstituţionala organizată, zilele trecute, la Palatul Camerei de Comerţ Naţionale a României, de reprezentanţa Camerei de Comerţ şi Industrie a României în Italia. La întâlnire au participat reprezentanţi ai Guvernului, ai mai multor ministere şi mediului de afaceri din România.
„Consider că aceste întâlniri sunt esenţiale pentru dezvoltarea antreprenoriatului român în diaspora. În prezent, peste 70.000 de companii cu asociaţi români generează un volum economic generos în Italia, unde 2,5% din PIB-ul ţării reprezintă contribuţia românilor din Peninsulă.”, a spus Cristian David.
Întâlnirea a avut ca scop principal prezentarea activităţilor Camerei de Comreţ a României în Italia, înfiinţată cu mai puţin de un an în urmă, în luna iulie, la Roma.
„Proiectul prezentat astăzi nu este doar unul de imagine, este un proiect viabil pe două fronturi, pe de o parte, antreprenorii români din Italia se sprijină reciproc, pe de altă parte este o punte de legătură pentru investiţiile româno-italiene. Iniţiativa Camerei de Comerţ şi Industrie a României în Italia poate reprezenta un exemplu de bună practică şi pentru celelalte ţări unde se află cetăţeni români.„, a declarat Cristian David.
Ministrul pentru românii de pretutindeni a vorbit despre ideea de a crea o piaţă reală pentru produsele tradiţionale româneşti: „În comunităţile mari, dacă am încuraja fiecare român să consume de 10 euro produse tradiţionale româneşti, ar fi o piaţă în Italia şi în Spania de 10 milioane de euro lunar. Ceea ce ar însemna, doar la aceste două pieţe, un volum potenţial de export din România de 250 – 300 de miloane de euro anual. Este vorba de produse tradiţionale româneşti, pentru că n-o să poţi vinde, de exemplu, cafea turcească, dar ciocolata cu rom, ţuica, cârnaţi.. produse sau servicii, reprezintă o piaţă pe care cei mai mulţi dintre producătorii români nu o conştientizează.”
Eugen Terteleac, preşedintele Reprezentanţei Camerei de Comerţ a României din Italia (CCIRO Italia), a prezentat în detaliu activitatea din Italia, a vorbit despre parteneriatele încheiate cu Camere de Comerţ şi patronate din regiunile importante ale Italiei, respectiv Abruzzo (Aquilla), Piemonte (Torino) şi Umbria (Perugia), de organizarea forumurilor economice şi a misiunilor economice în România. „Avem peste 45.000 de firme constituite de cetăţeni europeni născuţi în România şi încă 40.000 de societăţi comerciale la care conaţionalii noştri sunt membri în CA sau asociaţi. Daca am traduce contribuţia lor în procente din PIB-ul României, această contribuţie ar fi de 20%.”, a explicat Eugen Terteleac.