Stabilitate, jocuri de putere și orgolii poltice
”Cursul valutar a luat-o razna, iar românii vor plăti rate mai mari”, ”BVB a deschis în scădere”, ”România se împrumută pe termen lung la dobânzi tot mai mari”, ”Prețurile au crescut deja la raft”, ”Țara e pe marginea prăpastiei”, ”Agențiile de rating se pregătesc să retrogradeze ratingul de țară” și ”România poate intra în incapacitate de plată” – acestea sunt câteva dintre informațiile alarmiste care apar în ultimele două zile în toată presa, fiind atribuite unor așa-numiți analiști politici și economici. Asta pentru că scena politică a intrat în criză în urma deciziei PSD de a nu mai lucra cu Ilie Bolojan ca premier.
Cursul valutar, stabil de multă vreme, crește sau descrește cu mai puțin de câțiva bani în fiecare zi și probabil va avea o ușoară depreciere în perioada imediat următoare, BVB crește și descrește în fiecare zi, în funcție de mulți alți factori, dobânzile se adaptează pieței și nu depind doar de ce se întâmplă la noi, iar prețurile ”la raft” fluctuează mai ales în funcție de cerere și ofertă. Nicidecum kilogramul de pui nu se va scumpi cu 50% de pe o zi alta doar pentru că se schimbă Guvernul.
De la izbucnirea crizei, dar și cu ceva timp înainte, premierul și o serie de așa-ziși analiști încearcă să ne convingă de pericolul economic major în care ne-am afla dacă ar avea loc o schimbare de Guvern și că lucrurile par legate de o singură persoană: cea a prim-ministrului. Să înțelegem că toate aceste pericole vor veni peste România dacă se schimbă persoana din fruntea Guvernului? Sunt ele condiționate (de cineva, de undeva) de menținerea, cu orice preț, a lui Ilie Bolojan în fruntea Guvernului? Aceste întrebări a circulat marți, atât în interiorul PSD, cât și în interiorul PNL. Mulți spun că nu. Este normal ca țara să fie condusă de un Guvern stabil, dar asta nu înseamnă că toate depind de un singur om, indiferent cine ar fi acesta. Este normal ca premierul să se bucure de credibilitate și de încrederea cetățenilor.
PSD a conștientizat și a profitat la maximum de faptul că în sondaje premierul Bolojan are o cotă de încredere foarte mică și de aceea i-a retras sprijinul. Firesc, PNL își apără liderul în fața celorlalte partide, dar se știe că în interior există fricțiuni generate tocmai de încăpățânarea președintelui partidului.
În urma discuțiilor care au loc astăzi la Cotroceni, cel mai probabil președintele Nicușor Dan nu va lua o decizie imediată, dar știm că deja a discutat cu Ilie Bolojan despre posibilitatea demisiei, lucru recunoscut de premier interviu la tv. Președintele, la fel ca UDMR și minoritățile naționale, nu dorește un Guvern minoritar, pentru că o asemenea formulă nu ar avea nicio susținere în Parlament cu un PSD condus de Sorin Grindeanu. De asemenea, președintele nu ia în calcul nici alegerile anticipate, pentru că, după cum a declarat recent, ar duce la o configurație parlamanetară asemănătoare. Nicușor Dan are ca primă opțiune aceeași formulă de guvernare, cu un alt premier. A și spus, de altfel, că actuala coaliție de guvernare ”este condamnată” să continue și să asigure stabilitatea. Dar asta depinde acum exclusiv de Ilie Bolojan.

















