Acasă Stiri 20 februarie – Ziua mondială a justiţiei sociale

20 februarie – Ziua mondială a justiţiei sociale

Ziua mondială a justiţiei sociale este marcată, anual, la 20 februarie. Iniţiativă a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) din 26 noiembrie 2007, Ziua mondială a justiţiei sociale a început să fie aniversată din anul 2009.  La 10 iunie 2008, Organizaţia Internaţională a Muncii a adoptat Declaraţia privind justiţia socială pentru o globalizare echitabilă.

În anul 2021, tema propusă de ONU pentru această zi este ”Un apel pentru justiţie socială în economia digitală” („A Call for Social Justice in the Digital Economy”). Mediul online a devenit, în ultimul deceniu, un loc propice pentru desfăşurarea activităţilor economice, tendinţă impulsionată pe fondul pandemiei de COVID-19. Drept urmare, pentru multe persoane, accesul la piaţa muncii este condiţionat de cel la conexiunea de internet. Reversul medaliei este că populaţia unor zone şi chiar a unor ţări întregi ar putea avea de suferit din cauza conexiunilor la internet neperformante, preţurilor ridicate pentru serviciile online sau, pur şi simplu, de imposibilitatea de a se putea conecta. ONU atrage atenţia că, în acest fel, inegalităţile sociale deja existente se adâncesc sau, în paralel, pot apărea unele noi.
Afacerile tradiţionale sunt, la rândul lor, afectate de cele din economia digitală, acestea din urmă beneficiind de o mai mare piaţă de desfacere şi, în anumite cazuri, de un regim legislativ mai lejer, datorită noutăţii lor. Pentru a diminua şi, treptat, elimina discrepanţele tehnologice, economice şi juridice apărute odată cu avântul luat de economia digitală, este necesar un efort conjugat al statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale instituţiilor relevante ale ONU, notează www.un.org.

Cu prilejul Zilei mondiale a justiţiei sociale, ONU atrage atenţia că, pe plan internaţional, peste 60% dintre oamenii muncii lucrează la negru, fără un contract de muncă legal. Procentul celor care au slujbe ”full-time” este de 45% şi continuă să scadă. Până în 2030, ar trebui create peste 600 de milioane de locuri de muncă, doar pentru a ţine pasul cu creşterea demografică globală.