200 de ani de învățământ românesc la Micherechi (Ungaria)

200 de ani de învățământ românesc la Micherechi (Ungaria)

Școala Generală din Micherechi a desfășurat, zilele trecute, o manifestare culturală dedicată aniversării a 200 de ani de învățământ românesc.

 La eveniment au participat multe oficialități, printre care Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Alexandru Victor Micula, Ambasadorul României la Budapesta, Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula, Gajda Róbert, Prefectul Județului Békés (Bichiș), Edith Tóth, Directorul Circumscripției Școlare a Fundației Klebelsberg, l Tiberiu Iuhas, Președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, Maria Berenyi, Directorul Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, Gheorghe Petrușan, Președintele Autoguvernării Românești din Județul Csongrad și al celei Locale din Seghedin (Szeged), Margareta Tat, Primarul Micherechiului, Viceprimarul Berthold Netea, Ana Sarkozy, Directorul Școlii Generale Românești din Micherechi, Angelica Puskar, Directorul Grădiniței Românești din Micherechi, Eva Iova Șimon, Directorul și Redactorul-Șef al Săptămânalului Foaia Românească, Iulia Kaupert, Redactorul-Șef al emisiunilor de radio și televiziune (Ecranul nostru), în limba română, ale Studioului Teritorial din Seghedin al MTV1 şi Ioan Tat, Președintele Autoguvernării Românești Locale din Șărcad (Sarkad).

În holul Școlii Generale, cu clasele I-VIII, din Micherechi, unde au fost amenajate o clasă a elevilor, așa cum arăta ea mai demult, dar și o generoasă expoziție de fotografii, cu chipuri ale elevilor și profesorilor, dar și cu evenimente importante din viața de altădată a școlii, oaspeții au fost întâmpinați și salutați de către Primarul Margareta Tat.

Aceasta a prezentat  un scurt istoric al învățământului românesc din Micherechi, care la început a fost confesional și legat de Biserica Ortodoxă Română, din anul 1815 și până în 1948, iar primul învățător, cunoscut cu numele, a fost Petru Meruțiu, după cum reiese și din Monografia Micherechiului întocmită în anul 1934 de către Teodor Pătcaș.

Tot în prima parte a programului, a mai fost rostită poezia Profesorul de către elevul Martin Ruben, din clasa a VII-a și Domnul Grigore Poiendan, noul profesor de muzică al școlii a cântat cântece tradiționale românești, după care a fost dezvelită o placă comemorativă din marmură, cuprinzând numele tuturor învățătorilor, pedagogilor și directorilor de altă dată, dar și din zilele noastre, ai Școlii din Micherechi.

 Placa a fost dezvelită de către Margareta Tat, prefectul Gajda Róbert și Tóth Edith, iar apoi a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, care împreună cu cei doi clerici ai Episcopiei a făcut și o slujbă de pomenire pentru toți cei care au predat sau au învățat în Școala Generală din Micherechi.

Ierarhul și-a exprimat bucuria pentru acest moment aniversar important din viața Școlii din Micherechi, care a luat naștere sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Române, dar și pentru tot ceea ce reprezintă astăzi această școală și comunitatea din Micherechi, notează basilica.ro

Partea a doua a programului aniversar s-a desfășurat în sala de sport a Școlii, amenajată festiv, fiind deschisă prin imnurile naționale ale României și Ungariei, interpretate de corul Școlii Generale, condus de Domnul Profesor Grigore Poiendan. Apoi, au luat cuvântul Ambasadorul Alexandru Victor Micula, care a subliniat importanța Școlii, a Bisericii, a familiei și a conducerii satului în viața oricărei comunități tradiționale românești, Edith Tóth, care a vorbit despre emoțiile și urmele de neșters care se imprimă în viața oricărui copil prin intermediul școlii, cât și despre rolul de neînlocuit al profesorului, iar Gajda Róbert a apreciat, la rândul lui, valoarea școlii, în general, dar și a celei din Micherechi, pe care o cunoaște în mod personal, fiind de multe ori oaspetele acestei comune.

Manifestarea dedicată aniversării a 200 de ani de învățământ românesc la Micherechi a fost o reușită, care a omagiat trecutul și importanta acestei instituții de învățământ în viața micherechenilor, dar și speranțele și posibilitățile lor pentru viitor și s-a încheiat printr-o recepție oferită invitaților, din partea Primăriei, la Casa de Cultură Gheorghe Dulău, din localitate.