2000 de copii se pregătesc pentru Taberele ARC: Este extrem de important...

2000 de copii se pregătesc pentru Taberele ARC: Este extrem de important să comunice în limba română

Pregătirile pentru începerea Programului de tabere “ARC” 2015 se apropie de final, iar deschiderea oficială a acestuia va avea loc peste douăzeci de zile, la Sulina. Programul “ARC” se află, în acest an, la cea de-a VII-a sa ediţie. În cadrul celor şase ediţii anterioare, peste 10.000 de copii şi tineri etnici români de pretutindeni au beneficiat de acest program.

Taberele “ARC” se vor desfăşura în perioada 29 iunie – 3 august 2015, la Sulina şi la Eforie Nord şi vor reuni elevi, tineri, studenţi şi profesori însoţitori români din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani, precum şi din alte zone unde există comunităţi româneşti. Scopul programului îl reprezintă conştientizarea apartenenţei la identitatea culturală română şi aprofundarea cunoştinţelor de cultură şi civilizaţie românească, posibilitatea de a intra în contact cu realităţile României, accesul la valorile patrimoniului cultural românesc şi promovarea imaginii României şi a românilor.

Ministrul delegat Angel Tîlvăr a ţinut să sublinieze semnificaţia pe care Programul de tabere “ARC” 2015 o are pentru tinerele generaţii de români de pretutindeni şi pentru consolidarea legăturilor acestora cu patria – mamă.

“Programul “ARC”aduce în România, în acest an, 2.000 de copii şi tineri etnici români din comunităţile istorice şi din diaspora: „Cred că este extrem de important pentru ei, dar şi pentru noi toţi, să fie încurajaţi să comunice în limba română, să înveţe lucruri noi legate de istoria şi cultura ţării noastre, să se simtă acasă. Ne vom strădui ca acest obiectiv să fie atins prin intermediul activităţilor educative şi recreative la care ei vor participa pe toată durata verii.” a spus demnitarul român.