Acasă Cultura / Culte 24 de ore în 24 de fotografii

24 de ore în 24 de fotografii

Dorul de casă al românilor din străinătate va fi conturat, în perioada 15 – 25 mai, prin 24 de ore de fotografie în cadrul expoziției “ACASĂ” de Roxana Mihaly, care se va desfășura la sediul Consulatului General al Romaniei de la Trieste.

Expoziţia spune povestea unei zile ideale petrecută acasă, în România, printr-o serie de 24 de imagini care reconstituie parcursul unei zile, în locul de suflet pe care îl considerăm fiecare dintre noi ca fiind ACASĂ.

Fiecare fotografie spune o poveste prin care se doreşte trezirea unor amintiri întipărite în suflet, fiind indisolubil legată de memoria afectivă.

Roxana Mihaly s-a născut în anul 1988 la Târgu Mureş. În prezent urmează studii doctorale în domeniul istoriei europene la Universitatea Sapienza din Roma, beneficiind în perioada 2012-2013 de o bursă ”Vasile Pârvan” la Accademia di Romania în Roma. A participat la mai multe expoziţii de grup atât în România cât şi în Italia, iar în 2014 a câştigat o menţiune la expoziţia internaţională Appolo International Photography, categoria Traditional Object.

Consulul General al României la Trieste, Dr. Cosmin Dumitrescu, a declarat că „ în expoziţia „Acasă – 24 de ore în 24 de fotografii”, experienţa senzorială oferită de arta fotografică este dublată de sentimentul puternic de apartenenţă al românului aflat departe de patrie, care încearcă senzaţia de regăsire a propriilor rădăcini în fiecare imagine a expoziţiei”.