Acasă România 25 de cetăţeni străini, ascunşi într-un automarfar încărcat cu piese auto

25 de cetăţeni străini, ascunşi într-un automarfar încărcat cu piese auto

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat, ascunşi întru-un automarfar încărcat cu piese auto, 25 de cetăţeni din Siria și Palestina, care cu sprijinul unui șofer turc încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 19 septembrie, în jurul orei 01.30, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac – I.T.P.F. Oradea au desfăşurat o misiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. În urma acţiunii, în aproprierea stației CFR din orașul Nădlac, a fost oprit în trafic un automarfar, condus de un cetăţean turc, în vârstă de 33 ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire, piese auto, pe ruta Turcia-Polonia.

Cu ocazia verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că sigiliul vamal este deteriorat, motiv pentru care s-a trecut la efectuarea unui control amănunţit. Astfel, în semiremorca automarfarului, au fost descoperiţi douăzeci și cinci de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări.

În cadrul cercetărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din 24 de sirieni și un palestinian, dintre care șase minori, o femeie și 18 bărbați. Tot la verificări s-a stabilit că adulții au vârste cuprinse între 18 și 32 de ani, iar minorii având vârste între 4 şi 16 de ani, și au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şofer şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii depistați ascunși.