Acasă Uncategorized Donație de carte pentru bibliotecile din Raionul Ialoveni

Donație de carte pentru bibliotecile din Raionul Ialoveni

sursa foto: Provincial.md

Peste 3.700 de volume au fost donate recent de Asociația ,,Euroregiunea Siret-Prut-Nistru” bibliotecilor unităților de învățământ din Raionul Ialoveni, Rep. Moldova. Este vorba de carte religioasă, dar și de cărți, caiete și auxiliare didactice, pentru elevi și liceeni, anunță Provincial.md.

”Identitatea culturală şi cea spirituală trebuie păstrate, promovate, valorificate, în contextul globalizării. Teologii care se ocupă cu studierea teologiei, adică cu ştiinţa lui Dumnezeu, au un rol foarte mare în formarea conştiinţei în rândul oamenilor. Toate statele europene au un trecut creştin, poartă amprenta unui apostolat creştin, care nu poate fi tratat cu indiferenţă şi răutate. Astfel, ar trebui să colaborăm și în acest plan spiritual.”, a menționat în cadrul întâlnirii Sanda Beatrice Bitere, șeful Departamentului Relații Internaționale din cadrul CJ Iași.

La rândul său, președintele Raionului Ialoveni, Lilian Popescu, a mulțumit donatorilor, reiterând importanța majoră a unei educații spirituale corecte în rândul comunității pentru prosperarea și celorlaltor domenii de viață.

În cadrul întâlnirii au participat șeful Departamentului Relații Internaționale din cadrul CJ Iași, Sanda Beatrice Bitere,președintele Raionului Ialoveni, Lilian Popescu, protopopul de Ialoveni, Prot. Mitr. Anatolie Stefanov, secretarul Consiliului Raional Ialoveni, Nicolae Mereacre și șeful Direcţiei Învăţămînt Ialoveni, Ion Busuioc.

Donația este una dintre activitățile din parteneriatul de cooperare dintre Consiliul Județean Iași și Consiliul Raional Ialoveni.