Acasă Evenimente 29 de sportivi români participă la FOTE 2017

29 de sportivi români participă la FOTE 2017

Echipa Olimpică a României participă în perioada 12-17 februarie la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) competiție găzduită de localitatea turcă Erzurum.

De asemenea, pe lângă echipa de tehnicieni şi lotul format  din cei 29 de sportivi, înscrişi la șapte dintre cele nouă discipline sportive din cadrul competiţiei, se află Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român și George Boroi, secretarul general al COSR.

Suntem încrezători că reprezentanţii României ne vor reprezenta cu cinste la FOTE Erzurum, chiar dacă mulţi dintre aceştia vor participa în premieră la întreceri de o asemenea anvergură”, a spus preşedintele COSR înainte de plecare.

Este remarcabil că vom intra în competiție la șapte dintre cele nouă discipline sportive la care se concurează. Avem ca obiectiv cucerirea unei medalii şi cât mai multe clasări în poziţiile de top ale întrecerii. La nivel de Comitet Olimpic, cu sprijinul partenerului nostru Groupama, am asigurat atât cele mai bune condiţii de deplasare, cât şi protecţia tuturor celor 50 de membri ai delegaţiei, sportivi si componenţi ai staff-ului, prin asigurarea lor inclusiv pentru riscuri provocate de acte de terorism, deși suntem la mare distanță de zonele de conflict.  Atât eu, cât şi secretarul general vom fi aproape de sportivii şi tehnicienii români pentru a-i încuraja” a mai adăugat acesta.

Dintre cei 29 membri ai Echipei Olimpice, doar patru – Andreea Diana Trambitas (schi sărituri), Iulian Ababei (schi fond), Eniko Marton (biatlon) şi Alexandru Ștefan Ștefănescu (schi alpin) – au mai fost prezenţi la o competiție olimpică (Jocurile Olimpice de Tineret de la Lillehammer din 2016).

Cei 29 de sportivi şi tehnicenii lor:

Sărituri cu schiurile – șase sportivi (două fete și patru băieți): Carina Alexandra Militaru, Andreea Diana Trambitas, Daniel Andrei Cacina, Radu Mihai Pacurar, Hunor Farkas, Mihnea Alexandru Spulber; antrenori Cristinel Florin Spulber și Lorincz Balint, Adrian Corneliu Comanescu – serviceman;

Snowboard – un sportiv:  Matyas Iszlay; antrenor Florin Stefan Staicu;

Schi fond – cinci sportivi (două fete și trei băieți);  Anna Kemenes, Zsanett Bernadett Darvas, Valentin Dirtu Lunic, Iulian Ababei, Aron Vakaria; antrenori Istvan Janosi și Costel Terciu;

Biatlon – șapte sportivi (trei fete și patru băieți): Timea Hajdu, Eniko Marton, Katalin Potyo, George Marian Coltea, Adelin Miodrag Duicu, Vasile Rusu, Vasile Andrei Titoc; antrenori  Vasile Petru Sneaga și Szilard Marton, Dan Ioan Luca – masor, iar Gheorghe Girbacea – serviceman.

Schi alpin – patru sportivi (două fete și doi băieți):  Lea Alessandra Trifu, Krisztina Toth, Mihnea Ioan Olteanu, Alexandru Stefan Stefanescu; antrenori  Florin Cristea și Ioan Gabriel Nan

Short-track – patru sportivi (două fete și doi băieți):  Attila Istvan Szasz, Cosmin Ionuț Nedelea, Julia Albert, Antonia Gidro;  antrenoare Maria Bogyo și Judit Csiszer;

Patinaj artistic – doi sportivi (o fată și un băiat): Amanda Winona Stan, Andrei Tănase; antrenor Andrei Alexandrovitch Berezintsev.