Expoziția de pictură „India – mister si culoare“ a artistei Mihaela Cocheci va fi găzduită de Institutul Cultural Român în perioada 17-22 septembrie. La vernisajul din 17 septembrie, vor fi prezenți, alături de autoare, Manimekalai Murugesan, ambasadoarea Indiei la București și jurnalistul Marius Tița. Organizată sub înaltul patronaj al Ambasadei Republicii India la București, expoziția reunește 35 de lucrări de mici și mari dimensiuni, ulei/pânză.
„În 25 de ani, de când străbat meridianele și paralelele acestei planete minunate, cu dorința de a cunoaște, înțelege și dobândi cât mai multe informații despre lumea în care trăim, am descoperit spectacolul încărcat de lumină și culoare al tradițiilor, istoriei și culturii diferitelor popoare. Am făcut o pasiune în a reprezenta pe pânză momente unice surprinse de mine în acest periplu planetar. După Peru și Bolivia, China și Tibet, Canada și Japonia, acum a sosit momentul INDIA. Expoziția încearcă să surprindă o mică parte din miracolul indian.“, susţine Mihaela Cocheci
Mihaela Cocheci este pictor, grafician, ilustrator, membră a Uniunii Artiștilor Plastici – filiala București. De-a lungul timpului, lucrări ale sale au putut fi văzute în peste 40 de expozitii personale și 35 expozitii de grup. A obținut șase medalii de aur la Saloane Internaționale și o medalie argint și Cupa Orașului Cannes, Franța. A participat la Expoziții Internaționale în Belgia, Olanda, Franța, Portugalia, Italia, Liban, România.
În lucrările sale, „datele naturii sunt înlocuite cu forme deloc surprinzatoare, unduitoare, pline de lumină și culoare. Ele pornesc din adâncul ființei mele, căpătând dimensiuni astrale. Toată aceasta combinație de linii șerpuitoare, care privite și gândite în adâncul lor conduc la ceea ce eu numesc un nou curent artistic, ondulism“, scrie autoarea.