Acasă Stiri 37 de străini depistaţi într-un automarfar la P.T.F. Nădlac II

37 de străini depistaţi într-un automarfar la P.T.F. Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 37 de cetăţeni din India, Pakistan și Bangladesh, care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu polistiren.

În data de 12 februarie 2022, în jurul orei 8.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul asupra unui ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în România, condus de un cetățean român. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, polistiren pentru o societate comercială din Ungaria.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, în spatele mărfii transportate, treizeci și apte de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetățeni din India, Pakistan și Bangladesh, cu vârste cuprinse între 21 și 52 de ani, majoritatea solicitanți de azil în România.