Acasă Stiri 4 noiembrie, Ziua internațională împotriva violenței și bullyingului în școală, inclusiv a...

4 noiembrie, Ziua internațională împotriva violenței și bullyingului în școală, inclusiv a hărțuirii cibernetice

100.000 de copii și adolescenți români sună anual la 116 111

Violența și bullyingul în școală, inclusiv hărțuirea cibernetică, sunt larg răspândite și afectează un număr semnificativ de copii și adolescenți. Statele membre UNESCO au declarat prima zi de joi a lunii noiembrie, Ziua internațională împotriva violenței și bullyingului în școală, inclusiv a hărțuirii cibernetice, recunoscând că acestea reprezintă încălcarea drepturilor copiilor și adolescenților la educație, la sănătate și bunăstare. În România, peste 100.000 de copii și adolescenți sună anual la 116 111, iar zeci de mii de cazuri în care viața copiilor a fost pusă in pericol și-au găsit rezolvarea la doar un apel distanță.

Legea anti-bullying în România a intrat în vigoare din noiembrie 2019.

Conform legii române, bullyingul (sau violența psihologică) poate fi definit astfel: „Violența psihologică – bullying este acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, în mod constant și repetat, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acțiune sau serie de acțiuni, comportamente ce se desfășoară în unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale.”

Sinonimele bullyingului mai pot fi: comportament agresiv”, „comportament ostil”, „hărțuire”, „terorizare”, „umilire”, „brutalizare”, „intimidare”, „luare în derâdere”, „lovire”, „ignorare”, „excludere”, „marginalizare”.

Tipuri de bullying

Bullyingul poate fi de mai multe tipuri:

Bullyingul fizic – acțiuni sau serie de acțiuni îndreptate asupra victimei, care se manifestă prin loviri, îmbrânceli, distrugerea obiectelor personale etc.;

Bullying verbal – acțiunea de a insulta, tachina, umili, intimida victima;

Bullying relational – acțiunea de a răspândi zvonuri neadevărate, minciuni, bârfe despre victimă;

Bullying cybernetic – acel tip de bullying mediat de tehnologie, adică care se produce prin intermediul social media, prin mesaje text, e-mail sau orice altă platformă online prin care interacționează elevii.

Deși violența online nu se limitează la sediul școlii, sistemul educațional are un rol important de jucat în abordarea siguranței online, a cetățeniei digitale și a utilizării tehnologiei. Educația formală poate și ar trebui să joace un rol esențial în a oferi copiilor și tinerilor cunoștințele și abilitățile necesare pentru a identifica violența online și a se proteja de diferitele forme ale acesteia, indiferent dacă sunt comise de colegi sau adulți.

116 111, Telefonul Copilului

Asociația Telefonul Copilului este o organizație neguvernamentală, non-profit, care pune la dispoziția copiilor și adolescenților din România singura linie telefonică gratuită de asistență la nivel național.

Peste 100.000 de copii și adolescenți sună anual la 116 111, iar zeci de mii de cazuri în care viața copiilor a fost pusă in pericol și-au găsit rezolvarea la doar un apel distanță.

Copiii şi adolescenţii apelează 116 111 pentru a-şi exprima temerile, pentru a vorbi despre aspectele care îi afectează în mod direct şi, cel mai important, pentru a primi ajutor în caz de urgenţă.

7 zile din 7, asistenţii sociali şi psihologii Asociaţiei Telefonul Copilului răspund apelurilor la 116 111.

În cei peste 17 ani de existenţă, Telefonul Copilului a fost sunat de mai mult de 2.000.000 de ori.

Ziua internațională împotriva violenței și bullyingului în școală, inclusiv a hărțuirii cibernetice 2021

Tema din acest an este „Combaterea hărțuirii cibernetice și a altor forme de violență online care implică copii și tineri”.

Cyberbullyingul înseamnă bullying prin folosirea tehnologiilor digitale. Se poate întâmpla pe rețelele de socializare, pe platformele de schimb de mesaje, platformele de jocuri și pe telefoanele mobile. Este vorba despre un comportament repetat cu scopul de a-i speria, înfuria sau umili pe cei vizați. Printre exemple se numără răspândirea minciunilor sau postarea de fotografii jenante ale cuiva pe rețelele de socializare, transmiterea de mesaje supărătoare sau de amenințări prin platformele de schimb de mesaje și copierea identității unei persoane și transmiterea în numele acesteia de mesaje răuvoitoare cuiva.

Agresiunea de tip bullying față-în-față și cea în mediul online se pot petrece concomitent. Dar cyberbullying lasă amprente digitale, înregistrări care se pot dovedi utile și care pot oferi dovezile necesare pentru a putea pune capăt agresiunii.

Pandemia şi hărţuirea cibernetică

Pe măsură ce țările au fost cuprinse de pandemia de COVID-19, viețile și educația copiilor și tinerilor din întreaga lume s-au mutat din ce în ce mai mult în online. De exemplu, în comparație cu anul precedent, în 2020, timpul petrecut de copii în faţa unui ecran s-a dublat în SUA. Deși accesul online prezintă oportunități de conectare și de învățare, îi expune tot mai mult pe copii și tineri la riscul violenței online.

Violența online, inclusiv hărțuirea cibernetică, are un efect negativ asupra rezultatelor școlare, sănătății mintale și calității vieții elevilor. Copiii care sunt frecvent hărțuiți este foarte probabil să se simtă de trei ori mai excluși din cercurile lor. Ei au de două ori mai multe șanse să rateze școala și au o tendință mai mare de a părăsi sistemul de învăţământ.

Această zi face apel la conștientizarea violenței online și a hărțuirii cibernetice, a consecințelor acesteia și a necesității de a-i pune capăt. Această zi atrage atenția elevilor, părinților, membrilor comunității educaționale, autorităților, inclusiv partenerilor din industria tehnologică să ia parte la prevenirea violenței online pentru siguranța și bunăstarea copiilor și tinerilor.

Cyberbullyinul la nivel global

Unu din doi copii cu vârsta cuprinsă între 11-18 ani chestionați în 11 țări europene, 6 din 10 copii cu vârsta cuprinsă între 13-17 ani din SUA și 1 din 3 elevi de școală primară și gimnazială chestionați în Africa de Sud au raportat că au fost hărțuiţi cibernetic. În SUA, profesorii raportează bullying cibernetic ca preocuparea lor nr. 1 în sălile de clasă, potrivit UNESCO.

Pandemia de COVID-19 a dus la o creștere a hărțuirii cibernetice.

44% dintre copiii chestionați din 11 țări europene au fost hărțuiți cibernetic înainte de pandemie au declarat că s-a întâmplat și mai mult în timpul lockdownului din 2020.

Conform unui sondaj realizat în 13 state din SUA, 61% dintre copii au declarat că au fost hărțuiți cibernetic din cauza aspectului lor. Copiii percepuți a fi diferiți de majoritatea sunt expuși unui risc mai mare de hărțuire cibernetică. Alte motive pentru a fi hărțuiți cibernetic conform copiilor din SUA sunt inteligența (un sfert), rasa sau sexul și religia (o zecime).

Cel mai mare risc este pentru tinerele de la 18 ani în sus. Într-un sondaj realizat în Danemarca, Ungaria și Marea Britanie în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani, peste două treimi dintre respondenți au spus că fetele sunt judecate mai aspru decât băieții pentru zvonurile despre comportamentul lor sexual împărtășite online. 4 din 5 respondenți au văzut oameni de vârsta lor folosind termeni precum „sket” sau „slut” pentru a descrie fetele online. 65% dintre victimele neidentificate erau fete.

INHOPE, o rețea internațională de linii telefonice de urmărire a materialelor online pentru abuzuri sexuale asupra copiilor din peste 60 de țări, a constatat că 93% dintre victimele în 2020 erau fete.

Violența în școală și bullyingul

Violența în mediile educaționale este o realitate zilnică care neagă milioanelor de copii și tineri dreptul uman fundamental la educație. 246 de milioane de copii și adolescenți se confruntă cu violența în școală și în jurul ei în fiecare an.

Asigurarea accesului tuturor copiilor și tinerilor la medii de învățare sigure, incluzive și care să promoveze sănătatea este o prioritate strategică pentru UNESCO. Rezultatele cheie pentru activitatea UNESCO în acest domeniu sunt:

Eliminarea violenței școlare și a agresiunii, inclusiv a violenței de gen în școală Prevenirea discriminării legate de sănătate și de gen față de elevi și profesori. – Sursa: stiri.tvr.ro