Acasă Stiri 40 de ani de la prima călătorie spațială a unui român, 60...

40 de ani de la prima călătorie spațială a unui român, 60 de ani de la primul zbor al omului în cosmos

Romfilatelia vă adresează invitația de a descoperi, prin intermediul emisiunii de mărci poștale Cosmonautică. Aniversări, odiseea spațială la care au participat Dumitru-Dorin Prunariu în 14 mai 1981 și Iuri Gagarin, în 12 aprilie 1961.

Prezența în spațiul extraterestru poate determina apariția unor manifestări ciudate, de la gândirea deformată la senzații de dezorientare stranii.

În timp ce se îndrepta spre zona stabilită a zborului orbital, cosmonautul Gherman Titov avea impresia că corpul său se rotește prin aer. „M-am simțit brusc ca și cum aș executa o tumbă și apoi aș zbura cu picioarele în sus”, a spus el mai târziu. În realitate, nu există nici o rostogolire – sentimentul era pur și simplu o iluzie.

Pentru mulți astronauți, aceste senzații tind să dispară după câteva zile în spațiu, dar alții suferă sentimentele bulversante pe tot parcursul călătoriei lor. „Știam că stau în picioare … și cu toate acestea mă simțeam cu capul în jos, în ciuda faptului că totul era normal orientat în jurul meu” – așa a descris un astronaut experiența sa la bordul stației spațiale Spacelab.

Încercând să ilustreze fenomenul „dezorientării spațiale”, grafica emisiunii de mărci poștale Cosmonautică. Aniversări, introdusă în circulație de către Romfilatelia la data de 14 mai 2021, își propune să sugereze privitorului senzația de imponderabilitate resimțită de cosmonauți.

Emisiunea, alcătuită din două timbre, o coliță dantelată și un plic „prima zi”, celebrează împlinirea a 60 de ani de la primul zbor al omului în Cosmos (Iuri Gagarin, 12 aprilie 1961) și 40 de ani de la prima călătorie spațială la care a luat parte un cosmonaut român – Dumitru-Dorin Prunariu (14 mai 1981).

Timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei îi este dedicat primului cosmonaut al omenirii, Iuri Gagarin. Acesta este înfățișat la bordul navei spațiale Vostok cu care a zburat la 12 aprilie 1961.

Silueta navei Vostok se regăsește în fundal, iar în colțul din dreapta jos, în cadrul logoului 60 (ani) Gagarin, este vizibil ecusonul de epocă al misiunii Vostok.

Al doilea timbru al emisiunii Cosmonautică Aniversări, cu valoarea nominală de 19,50 lei, îl ilustrează pe Dumitru-Dorin Prunariu în costum de cosmonaut, detalii din planurile tehnice ale rachetei Soiuz și logoul aniversar 40 (ani) Prunariu.

Născut la 27 septembrie 1952, la Brașov, Dumitru-Dorin Prunariu a absolvit în 1976 Universitatea Politehnică din București, cu specializarea Inginerie aeronautică. În 1978 a fost selectat pentru programul Intercosmos, un program de pregătire pentru zboruri spațiale, iar între 14 și 22 mai 1981, a participat, alături de cosmonautul rus Leonid Ivanovici Popov, la un zbor spațial la bordul navei cosmice Soiuz 40 și a petrecut o săptămână la bordul Complexului Orbital Saliut 6, realizând o serie de experimente științifice.

Colița emisiunii Cosmonautică. Aniversări, cu o valoare nominală de 31,50 lei, îl ilustrează în manieră stilizată pe primul cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu, într-o sugerată stare de imponderabilitate, plutind la bordul complexului orbital Soiuz 40-Saliut 6-Soiuz T4, cu aparatul său de fotografiat.

Desenul tehnic din fundal reproduce detalii ale planurilor tehnice ale rachetei Soiuz și ale complexului orbital Soiuz 40-Saliut 6-Soiuz T4, la bordul căruia și-a desfășurat activitatea cosmonautul român timp de 7 zile, 20 ore, 41 minute și 52 secunde. Alături de perforul simulat ce sugerează orbitele spațiale, se găsește logoul aniversar oficial al cosmonautului român – 40 (ani) Prunariu.

Pe lângă elementele compoziționale descrise mai sus ale fiecărui timbru, manșetele minicolilor înfățișează Pământul văzut noaptea din Cosmos. În colțul din dreapta jos, colecționarii tematicieni vor avea bucuria de a găsi silueta navetei spațiale americane STS-1 (Space Transportation System-1) Columbia, ce a efectuat primul său zbor în urmă cu 40 ani la data de 12 aprilie 1981.

În același spirit al „dezorientarii spațiale”, știut fiind că „în Cosmos nu există sus și jos”, ilustrația plicului „prima zi” a emisiunii înfățișează un astronaut în timpul EVA (Extravehicular Activity – activitate în afara navei spațiale), alături de cele două logouri aniversare – 40 (ani) Prunariu și 60 (ani) Gagarin.

Imaginea ștampilei „prima zi” a emisiunii conține elemente spațiale stilizate, profilul unui cosmonaut, un corp ceresc, orbite cosmice și simbolul unei rachete sub forma unui vector spațial, element des întâlnit în logourile multor agenții spațiale.

Emisiunea de mărci poștale „Cosmonautică. Aniversări” va fi disponibilă începând de vineri, 14 mai 2021, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de plicul „prima zi”, coală de 32 timbre și minicoală de 5 timbre + 1 vinietă.