Acasă Cultura / Culte 66 de sportivi români la Festivalul Olimpic al Tineretului European

66 de sportivi români la Festivalul Olimpic al Tineretului European

Cea de-a 13 a editie de vara a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) va începe pe 26 iulie la Tbilisi  (Georgia), unde 66 de sportivi români vor concura la atletism, judo, gimnastică, înot, handbal (fete) și tenis.

În premieră în istoria acestei competitii la care și-au anunțat prezența peste 3800 de sportivi, din 50 de țări, întrecerile se vor desfășura timp de șase zile.

Până acum durata FOTE a fost de cinci zile, dar conducerea Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC) a decis extinderea programului cu încă o zi, atât pentru o mai bună  adaptare a programelor de antrenament și competiție, cât și pentru a scădea presiunea asupra sportivilor.

Decizia a fost luată în urma cererilor înaintate de câteva federații sportive europene și a experienței acumulată la edițiile precedente ale FOTE.

Pentru intrecerile din cadrul celor nouă sporturi cuprinse în programul FOTE Tbilisi 2015 – atletism, baschet, ciclism, judo, gimnastică, înot, handbal, volei și tenis, participanții vor avea la dispoziție 11 baze sportive pentru competiții și cinci pentru antrenamente, toate amplasate la aproximativ 25-35 de minute de mers cu mașina de la Satul Olimpic, unde vor fi cazați sportivii.