Acasă România 70 de militari omâni aflați în misiuni externe revin acasă

70 de militari omâni aflați în misiuni externe revin acasă

????????????????????????????????????

În contextul măsurilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, Ministerul Apărării Naţionale a decis reconfigurarea numărului de militari români care acționează, în următoarea perioadă, în unele misiuni internaţionale, anunță MApN.

Astfel, aproximativ 70 dintre militarii dislocați de Armata României în Afganistan, în cadrul misiunii NATO “Resolute Support”, în Irak – misiunea de tip coaliţie “Inherent Resolve” şi în Republica Centrafricană – misiunea Uniunii Europene de instruire şi consiliere, vor fi repatriaţi. Ei se vor putea reîntoarce în teatrele de operaţii, în situația în care vor exista solicitări din partea comandamentelor misiunilor respective. Măsuri similare au fost luate și de alte țări din NATO, Uniunea Europeană sau partenere.

Configuraţia detaşamentelor Ministerului Apărării Naţionale dislocate în celelalte misiuni şi operații în afara teritoriului statului român rămâne neschimbată. Măsurile de reconfigurare, realizate în consultare și coordonare cu partenerii din Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană şi în concordanță cu legislaţia naţională în vigoare în această perioadă, nu afectează modul de îndeplinire a misiunilor şi siguranţa militarilor români dislocați în teatrele de operații.

Armata României va continua să îndeplinească responsabilitățile asumate de țara noastră în plan internațional, situaţia din teatrele de operații în care sunt desfășurați militarii români urmând să fie monitorizată în permanenţă, în vederea stabilirii măsurilor necesare, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice și de securitate din zonele de dislocare și de măsurile adoptate la nivel global pentru reducerea riscurilor de contaminare cu virusul SARS-CoV-2.