Acasă Alte comunitati 75 de ani de la izbucnirea celui de-al doilea război mondial şi...

75 de ani de la izbucnirea celui de-al doilea război mondial şi a primirii în România a refugiaţilor polonezi: Solidaritatea a învins!

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a participat pe 7 octombrie la manifestările organizate la Craiova cu prilejul comemorării a 75 de ani de la izbucnirea celui de-al doilea război mondial şi a primirii în România a refugiaţilor polonezi.

La acţiunile de comemorare, organizate la iniţiativa părţii polone, cu sprijinul autorităţilor române, au participat preşedintele Senatului Republicii Polone, Bogdan Borusewicz, senatori polonezi, ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, Marek Szczygiel, reprezentanţi ai autorităţilor locale, precum şi ai mediului academic din România.

În cadrul discursului susţinut la ceremonia de depunere de coroane la monumentul refugiaţilor polonezi din Cimitirul Catolic din Craiova, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a menţionat că pe durata celui de-al doilea război mondial prietenia româno-poloneză a atins un nivel fără precedent, reflectat în sprijinul esenţial acordat de statul român. Şeful diplomaţiei române a evidenţiat curajul cu care autoritățile române i-au sprijinit pe refugiații polonezi (liderii civili şi militari, elita intelectuală, simpli cetățeni) şi importanţa cinstirii memoriei celor care au oferit o lecţie de solidaritate între popoarele român şi polonez.

Ministrul Titus Corlăţean a mai arătat că „solidaritatea a învins şi comunismul în 1989, pentru că a reprezentat temeiul acţiunilor ce au schimbat ireversibil Polonia, România şi alte state din Europa. Astăzi, solidaritatea trebuie să redevină vectorul de relansare a încrederii în viabilitatea proiectului european, confruntat cu provocări interne şi externe fără precedent. Astăzi, România şi Polonia au interese strategice similare, obiective internaţionale complementare; au pondere importantă în regiune, în UE şi NATO. Avem un Parteneriat Strategic funcţional, care reprezintă un angajament comun pentru dezvoltarea dialogului politic consolidat, a unor relaţii economice dinamice, dar şi o reflectare a dorinţei noastre comune de a juca un rol important în promovarea unei Europe puternice şi stabile”.

În aceeaşi zi, oficialii români şi polonezi au participat la deschiderea expoziţiei consacrate refugiaţilor polonezi în România în timpul celui de-al doilea război mondial, cu titlul „Viaţa de zi cu zi a polonezilor în refugiul românesc, 1939-1947”. Expoziția a fost concepută și realizată de Institutul Cultural Român de la Varșovia, cu sprijinul Centrului Karta din capitala poloneză.