Demnitari de la București se vor afla alături de comunitatea românească din regiunile Cernauți și Transcarpatia
Ministrul delegat pentru relaţia cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, se va afla, în perioada 31 martie – 2 aprilie, în vizită la Cernauţi.
Acesta va participa la manifestările de comemorare a victimelor regimului stalinist de la Fântâna Albă, ce vor fi organizate la 1 aprilie. Tot la 1 aprilie, orele 18.30, ministrul se va afla la sediul Consulatului General al României la Cernăuţi pentru a se întâlni cu reprezentaţii comunităţii şi presei româneşti, anunţă Consulatul General al României la Cernăuţi, citat de Zorile Bucovinei. La evenimentul comemorativ, alături de comunitatea românească din regiunea Cernăuți se vor afla și senatorul Viorel Badea și deputatul Aurelian Mihai.
La 1 aprilie 1941, la Fântâna Albă sute de români bucovineni au fost împușcați în încercarea lor de a ajunge în România trecând grația Uniunii Sovietice.
În 1940, România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste trei milioane de locuitori, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiași an. Imediat ce administrația și armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roșie și NKVD au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfășurare rapidă a evenimentelor cu membri de ambele părți ale noii granițe. În această situație, mulți dintre ei au încercat să se reunească cu familiile trecând granița în mod legal sau, dacă nu era posibil, ilegal.
Conform datelor oficiale sovietice, în zona patrulată de Unitatea 97 de grăniceri sovietici, 471 de persoane au trecut granița ilegal din zonele Hliboca, Herța, Putila și Storojineț. Zona acestei unități era pe o distanță de 7.5 km la sud de Cernăuți.
Din zonele mai îndepărtate, Vășcăuți, Zastavna, Noua-Suliță, Sadagura și Cernăuți-rurală, 628 de persoane au trecut granița pentru a se refugia în România. Acest fenomen a fost prezent în toate grupurile sociale și etnice din teritoriile ocupate. În primul an de ocupație sovietică, estimările ucrainene dau ca cifră un număr de peste 7.000 de refugiați în România, dar acest număr ar putea fi mult mai mare.
Autoritățile sovietice au reacționat în două moduri: în primul rând au întărit patrularea granițelor, în al doilea rând au făcut liste cu cei care aveau rude în România, declarându-i trădători de țară și deportându-i la muncă forțată. Listele Unității 97 de patrulare numărau, la 1 ianuarie 1941, 1.085 de persoane. Listele altor localități includeau numele a peste 1.294 de persoane (la 7 decembrie 1940). Din acest moment au început să fie considerate trădătoare de țară chiar și persoanele care erau doar bănuite că ar avea intenții să fugă în România.
La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb și icoane, prapuri și cruci din cetină, a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somația, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.
După masacru răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi. Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și, după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.
