Acasă Cultura / Culte A 5-a ediție Película: filme online și în aer liber între 9...

A 5-a ediție Película: filme online și în aer liber între 9 și 16 septembrie

A 5-a ediție a festivalului Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România, va avea loc între 9 și 16 septembrie 2020, respectând toate normele și măsurile în vigoare pentru organizarea de evenimente.

Toate filmele din selecția festivalului vor putea fi vizionate online, cu subtitrare în limba română, în perioada 9-16 septembrie 2020, iar între 9 și 13 septembrie, în fiecare seară, la Cinema Elvire Popesco en plein air, vor rula 5 dintre cele mai importante filme ibero-americane ale ultimilor ani, potrivit unui comunicat Pelicula 5.

Ținând cont de contextul actual, Película renunță anul acesta la secțiunea competițională și la focusul dedicat unei țari anume și își concentrează conținutul online pe platforma Cinesquare (www.cinesquare.net). Alături de filme noi, realizate în anii 2018-2020, festivalul propune anul acesta și un catalog de titluri care au fost prezente în ediții anterioare ale festivalului, precum Neruda (Chile, R: Pablo Larrain), Marina Abramovic: The Space in Between (Brazilia, R: Marco Del Fiol), Retablo (Peru, R: Alvaro Delgado-Aparicio, film câstigător al ediției din 2018) sau La Camarista (Mexic, R: Lila Aviles, film câștigător al ediției 2019). Toate aceste titluri vor fi disponibile online între 9-16 septembrie.

Selecția de filme din acest an cuprinde producții din Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Peru, Spania și Uruguay. Dintre noile titluri menționăm: Tu me manques (Bolivia, R: Rodrigo Bellot, Cu Oscar Martinez – propunerea Boliviei la Premiile Oscar), Planta Permanente (Argentina/Uruguay, R: Ezequiel Radusky) sau Aleli (Uruguay, R: Leticia Jorge Romero).

Programul complet al festivalului va fi disponibil la data de 25 august pe site-ul festivalului www.peliculafiesta.ro, pe platforma Cinesquare și pe pagina de facebook a festivalului, iar biletele vor fi disponibile pe eventbook.ro începând cu 25 august 2020. Pentru vizionarile online, biletele pot fi achiziționate și direct de pe platforma Cinesquare pe parcusul zilelor de desfășurare a festivalului.

Festivalul Película este organizat de FREEALIZE și Asociația Culturală ARTICHITANA și este susținut de Cinesquare, Institutul Francez din România, Ambasada Peru, Ambasada Braziliei, Ambasada Chile.