Acasă Ucraina A fost inaugurat și Centrul de Informare al României la Ismail (Ucraina)

A fost inaugurat și Centrul de Informare al României la Ismail (Ucraina)

sursa foto: http://bessarabiainform.com/

Centrul de Informare al României la Ismail (Ucraina) a fost inaugurat la începutul acestei săptămâni, în prezența lui Petre Guran, secretar de Stat în cadrul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni. La eveniment au participat și Emil Rapcea, consulul general al României la Odessa, și Cornel Ionescu, directorul Direcției Europa de Est și Asia Centrală din cadrul MAE.Deschiderea Centrului de la Ismail a fost posibilă în datorită protocolului semnat între MAE şi Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, fiind primul centru de acest fel din cadrul universităţii ucrainene. Aflat în imediata apropiere a Catedrei de Limba Română a universității, a fost realizat din bugetul Departamentului pentru a facilita accesul în regim gratuit la proiectele şi programele de perfecționare în limba română, punând la dispoziția mediului universitar informații despre România și Uniunea Europeană.

img_4192

Înțelegerea dintre Ministerul Afacerilor Externe și Universitatea Umanistă de Stat din Ismail privind deschiderea Centrului de Informare al României în cadrul universității din localitate, a fost semnată la începutul lunii mai, în prezența secretarul de Stat Petre Guran, iar ministrul Dan Stoenescu anunța posibilitatea ca acest Centru să devină funcțional chiar în perioada verii.

Autoritățile din vecinătate înțeleg foarte bine că limba română este numai una, însă interesele politice de momente ale diverselor guverne care s-au succedat în țările respective au fost diverse și diferite. Mă bucur că acum în Ucraina există o deschidere politică foarte importantă și am discutat aceste lucruri atât cu autoritățile de la Kiev, cât și cu autoritățile locale în regiunea Odesa”, declara ministrul Stoenescu la vremea respectivă.

sursa foto: Timp Românesc
sursa foto: Timp Românesc

Cu prilejul întrevederii pe care a avut-o în luna ianuarie la Odesa cu Vladimir Zhmak, prim-viceguvernator al Administrației de Stat a Regiunii Odesa, vicepreședintele Comisiei românilor de pretutindeni la acel moment, senatorul Viorel Badea, a punctat nevoia derulării unor programe educaționale de interes comun, care să ducă la dezvoltarea regiunii în beneficiul cetățenilor și,  implicit, a românilor care trăiesc în regiunea Odesa.

2016.01.22_ds_intrevedere-cu-yuriy-zubko-adjunct-al-ministrului-culturii-poza-grupDe asemenea, ministrul Dan Stoenescu a discutat posibilitatea deschiderii unui Centru Cultural Românesc la Izmail, menit să promoveze valorile culturale românești și limba română, la sfârșitul lunii ianuarie cu Mihail Saakaşvili, guvernator al regiunii Odessa, precum și cu președintele Consiliului Regional Odesa, Anatol Urbanskii, cu primarul localității Izmail, Andrei Abramcenko și cu alte autorități ale raionului Izmail.

img_4138Centrul de Informare din Ismail va fi un instrument util în procesul de extindere a prezenței limbii române în regiunea Odessa și de promovare a elementelor de cultură şi civilizaţie românească. Activitatea Centrului va fi orientată, în principal, pe acordarea de sprijin pentru proiecte şi programe de perfecţionare în limba română, ateliere tematice în domeniul istoriei, geografiei și civilizației românești, sesiuni de formare și familiarizare cu tematici ale Uniunii Europene, dezbateri pe teme de actualitate românească și acțiuni de promovare a României și a culturii româneşti.

Accesul celor interesaţi de activităţile Centrului de Informare al României va fi gratuit.

La sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul Universității de Stat ”Alecu Russo” din Bălți a fost inaugurat un alt Centru de Informare al României în Republica Moldova, după cel inaugurat în iunie 2015, în cadrul Universității de Stat din Comrat (Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia).