Acasă Stiri A fost inaugurată ambasada României la Tallinn

A fost inaugurată ambasada României la Tallinn

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a inaugurat Ambasada României la Tallinn și a vizitat Centrul de Excelență NATO în domeniul Securității Cibernetice (CCDCOE) de la Tallinn.

Inaugurarea Ambasadei României la Tallinn reprezintă un moment simbolic pentru relațiile dintre cele două state, care au fost stabilite inițial în 1924 şi reluate la 13 septembrie 1991, când România a recunoscut noul stat suveran eston.

Evenimentul are loc la câteva luni după inaugurarea Ambasadei Estoniei la București, în noiembrie 2016, și astfel, pentru prima oară în istoria relațiilor româno-estone, vor funcționa, simultan, misiuni diplomatice în ambele capitale.

În zilele de 10 și 11 aprilie 2017, ministrul Teodor Meleșcanu s-a aflat într-o vizită oficială în Estonia, la invitația omologului său –  Sven Mikser. Programul vizitei a inclus întrevederi cu prim-ministrul Guvernului Republicii Estonia, Jüri Ratas, cu președintele Parlamentului Eiki Nestor, precum și consultări și un dejun de lucru cu ministrul Afacerilor Externe, Sven Mikser.

Discuțiile cu oficialii estoni au evidențiat relațiile foarte bune dintre cele două țări și similitudinea de opinii pe majoritatea dosarelor de actualitate europene și internaționale, fiind reliefată voința reciprocă a celor două părți pentru aprofundarea și intensificarea relațiilor dintre România și Republica Estonia, inclusiv la nivel înalt.

În acest sens, ministrul român a transmis prim-ministrului eston, precum și președintelui Parlamentului de la Tallinn invitații din partea omologilor români de a efectua vizite în România, în perioada următoare, pentru a explora oportunitățile de extindere a cooperării în plan bilateral și european.

Ambele părți au apreciat că relațiile economice beneficiază de un important potențial de dezvoltare, context în care ministrul român a arătat că dinamizarea schimburilor comerciale dintre cele două țări este unul din obiectivele ambasadei nou deschise a României la Tallinn. De asemenea, alte domenii identificate de cele două părți în care cooperarea româno-estonă poate deveni mult mai dinamică sunt turismul și schimburile culturale.

Ministrul Teodor Meleșcanu a reliefat interesul României pentru experiența estonă în materie de E-government și pentru organizarea de schimburi de bune practici, punctând interesul țării noastre pentru digitalizarea serviciilor publice.

Discuțiile cu demnitarii estoni au abordat, totodată, prioritățile Președinției estone a Consiliului Uniunii Europene (semestrul II, 2017), precum și ale viitoarei Președinții române (semestrul I, 2019). Ministrul Meleșcanu a transmis susținerea României pentru obiectivele Președinției estone și a salutat cooperarea dintre cele două părți în pregătirea exercitării, pentru prima dată, a președinției rotative a Consiliului UE.

În cadrul discuțiilor cu privire la agenda europeană, ministrul român a subliniat importanța coordonării între cele două capitale pe teme de interes comun, precum viitorul UE, Brexit, securitatea internă a UE, pornind de la interesele comune și convergența de poziții ale celor două țări.

Înalții demnitari au reiterat importanța acordată vecinătății estice și au abordat, în context, perspectivele viitorului Summit al Parteneriatului Estic (din noiembrie 2017), accentuând necesitatea stabilirii unor obiective ambițioase și pragmatice, în beneficiul cetățenilor din aceste state. Discuțiile au subliniat sprijinul comun pentru parcursul european al Republicii Moldova și au evidențiat importanța continuării procesului de reformă și a consolidării statului de drept.

Convorbirile au vizat și situația din Balcanii de Vest, fiind subliniată importanța menținerii stabilității și securității în statele din regiune, a continuării procesului de extindere și a sprijinului pentru implementarea reformelor.

Totodată, a fost evidențiată importanța relației transatlantice, precum și a cooperării în cadrul NATO, reieșind interesul comun pentru consolidarea prezenței aliate pe flancul estic precum și determinarea celor două țări de a-și respecta angajamentele asumate în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

În cadrul vizitei la Centrul de Excelență NATO în domeniul Apărării Cibernetice (CCDCOE) de la Tallinn, ministrul Meleșcanu a subliniat rolul semnificativ al diplomației în domeniul securității cibernetice, alături de instituțiile de profil și a exprimat interesul României de a adera, în viitorul apropiat, la CCDCOE, în calitate de „națiune sponsor”. Participarea României la activitățile CCDCOE va aduce avantaje reciproce atât pentru România, care va avea posibilitatea de a beneficia de expertiza în domeniul securității cibernetice, cât și pentru Centrul de Excelență NATO, prin valoarea adăugată adusă de experții români.

Centrul CCDCOE a fost înființat în 2008 printr-un Memorandum de Înțelegere între Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Slovacia și Spania.

În același an, NATO a declarat CCDCOE ca organizație militară, devenind prima Organizație Internațională Militară găzduită de Estonia. Centrul beneficiază de colaborarea cu 20 de state, în calitate de stat-sponsor, dintre care 17 state membre NATO și alte state partenere (AT, FI, SE).

România face demersuri pentru aderarea ca stat sponsor la Centrul de Excelență de la Tallinn „NATO Cooperative Cyber Defence Centre of Excellence”/CCDCOE, prin intermediul MApN și al SRI. Centrul se remarcă prin activitatea sa de cercetare îndeosebi în domeniul dreptului internațional aplicabil în spațiul cibernetic, exercițiile Cyber Coalition ale NATO, Locked Shields (exerciții tehnice de apărare cibernetică, ce permit participanților să învețe și să testeze abilitățile necesare pentru a face față unui atac real), cursuri în domeniul dreptului internațional în spațiul cibernetic și în domeniul operațional ca urmare a recunoașterii spațiului cibernetic ca un domeniu operațional în care NATO trebuie să se apere la fel de eficient ca și în aer, la sol sau pe mare.

În ce privește dreptul internațional, CCDCOE a publicat în februarie 2017 ediția a doua a Manualului Tallinn, care reprezintă un reper internațional important în domeniul cercetării şi formării specialiștilor în drept internațional în domeniul cibernetic.