A treia ediție a spectacolului ”FII MÂNDRU CĂ EȘTI ROMÂN!” s-a desfășurat...

A treia ediție a spectacolului ”FII MÂNDRU CĂ EȘTI ROMÂN!” s-a desfășurat online

sursa foto: Asociaţia Interculturală Româno-Elenă DACIA

Asociația Interculturală Româno-Elenă „Dacia” din Atena și Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași – Biroul Diaspora, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, Serviciul de Cooperare Internă și Internațională al CJ Teleorman, CJ Gorj, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Școala Internațională de Limba Română Dacia Atena a desfășurat în data de 14 mai 2021, timp de trei ore live, pe platforma zoom, dar și pe paginile Asociatiei Dacia din Atena, Școlii de Limba Română Dacia și Radio Da, a treia ediție a evenimentului-spectacol ”FII MÂNDRU CĂ EȘTI ROMÂN!”.

Organizațorii au sărbători în acest fel, în avans, Ziua Românilor de Pretutindeni. ”O zi a noastră, care să ne amintească faptul că sufletul românesc nu cunoaște granițe: Dincolo de emoția acestei zile speciale sunt gândurile noastre de recunoștință și unitate care ne apropie unii de alții și, ne arată că, oriunde am fi în lume, România este ACASĂ”, se arată într-un comunicat de presă.

Evenimentul a fost deschis de moderatorii Daniela Popescu, președinte al Asociației Interculturale Româno – Elene DACIA Atena, și Elena Zanet, bibliograf la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași.

În deschiderea acestei sărbători, reprezentanți ai instituțiilor partenere și invitați au prezentat discursul de deschidere cu bucurie, mulțumire și apreciere către inițiatorul și organizatorii alături de participanții acestui spectacolului – Veronica Ciolca, Prim Colaborator în cadrul Ambasadei României la Atena, Cosmin Nițu, consilierul secretarului de Stat al DRP, Adina Stoleru – Departamentul Diaspora din cadrul Primăriei Iași și Konstantinos Karaklias, viceprimarul municipiului Arta, membru de onoare al Asociației Interculturale Româno – Elene DACIA Atena din Grecia.

sursa foto: Asociaţia Interculturală Româno-Elenă DACIA

”Cu toții am avut bucuria unui adevărat regal al muzicii populare românești autentice și de o desfășurare de forțe comune și cu o emoție captivantă de nedescris de la început până la finalul spectacolului online. Cu iinvitați de seamă, interpreți dragi sufletului nostru din întreaga țară, dar și ansambluri folclorice, orchestre și ansambluri de dansuri populare cunoscute tuturor: Ansamblul Folcloric „FLORICICA DE LA MUNTE” Piatra Neamț – interpreți: MIRUNA AVASILOEI, LAURENȚIU MARIAN, NICOLETA ANDREI, PAULA ANDREI și FLORIN MIHUȚ; continuăm cu FLORIN GRIGORE; ANUȚA MĂDĂLINA ARGHIROI și Ansamblul „FLORILE TELEORMANULUI” Contești; IOANA AURELIA DIDIU; MIHAELA NIȚULESCU; ALIN MILICĂ; SÎNZIANA OȘLOBANU; ANA MARIA BLEJAN; DAMIAN SPINEI din Basarabia; ANGELA BÎRJOVIANU; MIHAI IANCU CIUREA; și Ansamblul „MARIA LĂTĂREȚU” Târgu Jiu cu ION DRĂGAN și LILIANA CIOCHINA NEOAGA”, se mai precizează în comunicat.

Organizatorii mulțumesc invitaților, interpreților, partenerilor și voluntarilor implicați în proiect, dar și celor care și-au alocat din timpul liber și au participat, de la distanță, la eveniment.  – corespondență de la Daniela Popescu, Grecia