Acasă Politic Acord româno-american pentru proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă și pentru sectorul energiei...

Acord româno-american pentru proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă și pentru sectorul energiei nucleare civile din România

Prim-ministrul interimar, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut niercuri, 9 decembrie 2020,  o întrevedere cu Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Kimberly Reed, președintele Băncii de Import-Export a SUA, și Aleshia Duncan, adjunctul asistentului secretarului pentru politică energetică nucleară și cooperare internațională din cadrul Departamentul Energiei din SUA. La discuții au participat, de asemenea, Raluca Turcan, vice-prim-ministru al Guvernului României, și Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Cu prilejul întrevederii, ministrul Virgil Popescu și ambasadorul Adrian Zuckerman au semnat Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România, parafat cu prilejul vizitei în SUA, de la începutul lunii octombrie, a ministrului român.

Discuțiile de la Palatul Victoria s-au focalizat asupra cooperării bilaterale subsumate Parteneriatului Strategic România-SUA, în domeniul politic, militar, energetic și economic, în special cu referire la implicarea americană în proiecte strategice de interes major pentru România, inclusiv cele promovate în cadrul Inițiativei celor Trei Mări (I3M).

Prim-ministrul interimar a subliniat numeroasele evoluții pozitive înregistrate și în acest an în cooperarea bilaterală româno-americană, arătând că  dezvoltarea și aprofundarea tuturor dimensiunilor acestei colaborări reprezintă obiective asumate la cel mai înalt nivel. Totodată, premierul interimar a reafirmat sprijinul preşedintelui şi Guvernului României faţă de Iniţiativa celor Trei Mări, evidențiind că implementarea  proiectelor prioritare de interconectare ale I3M, cu implicare și sprijin american, poate furniza un sprijin important pentru redresarea economică post-pandemie şi consolidarea rezilienţei unor domenii importante pentru securitatea ţării. În același timp, o prezență economică solidă a SUA în România poate reprezenta și un puternic semnal de încurajare și stimulare și a altor investitori străini, interesați de oportunitățile de afaceri din țara noastră.

Șeful Guvernului român a subliniat importanța realizării prioritare a proiectului feroviar Constanța – Gdansk (Rail2Sea), proiect transnațional cu impact strategic asupra dezvoltării economice, dar și cu implicații asupra asigurării mobilității militare între Nordul și Sudul Flancului Estic al NATO. Totodată, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a făcut referire la necesitatea implementării proiectului rutier Via Carpatia.

Partea americană și-a reafirmat angajamentul față de Parteneriatul Strategic dintre România și SUA, inclusiv în ceea ce privește rolul Băncii de Import-Export a SUA în sprijinirea exporturilor americane către România și a realizării proiectelor legate de Centrala nucleară de la Cernavodă. Reprezentanta Departamentului Energiei a exprimat, în acest context, apreciere pentru parteneriatul îndelungat cu România în domeniul energetic.

Ambasadorul american Adrian Zuckerman a relevat, la rândul său, caracterul special al relației bilaterale dintre România și SUA, precum și rolul regional extrem de important al țării noastre.