Acasă Asia Acord româno-libanez în domeniul militar

Acord româno-libanez în domeniul militar

foto:mapn.ro

Mihai Fifor, ministrul Apărării Naţionale, a discutat cu omologul său libanez Yaacoub Sarraf, aflat în vizită în România, o serie de subiecte care vizează situaţia de securitate din Orientul Mijlociu şi cooperarea în domeniul apărării dintre cele două state. Cu această ocazie a fost semnat ”Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Libaneze privind cooperarea în domeniul militar”, cei doi oficiali evidenţiind importanţa documentului, ca fundament al dezvoltării relaţiilor de cooperare într-un spectru amplu de proiecte comune.

Ministrul Fifor a subliniat angajamentul ferm al României pentru continuarea sprijinirii eforturilor internaţionale în regiunea Orientului Mijlociu.

Ambii oficiali au exprimat convingerea că abordările pragmatice înregistrate pe timpul discuţiilor şi semnarea Acordului vor contribui la dezvoltarea dialogului politico-militar şi consolidarea cooperării între armatele celor două state.