Acasă Stiri Acordul pe bugetul UE 2021-2027 trebuie îmbunătăţit pentru a fi acceptat de...

Acordul pe bugetul UE 2021-2027 trebuie îmbunătăţit pentru a fi acceptat de PE

Fondul de redresare este un ,,moment istoric”, dar priorități pe termen lung ale UE, precum Pactul Ecologic sau Agenda Digitală sunt puse în pericol, consideră deputaţii europeni

În cadrul unei rezoluții referitoare la concluziile reuniunii extraordinare a Consiliului European din 17-21 iulie 2020, adoptată cu 465 de voturi pentru, 150 contra şi 67 de abţineri, deputaţii aduc un omagiu victimeleor Covid 19 și tuturor categoriilor profesionale care au luptat împotriva pandemiei, subliniind că cetăţenii UE au o obligație colectivă la solidaritate.

Un pas înainte pentru redresare economică, dar inadecvat pe termen lung

În cadrul textului, care constituie un mandat pentru negocierile viitoare privind finanțarea şi redresarea UE, Parlamentul salută acceptarea de către liderii UE a fondului de redresare, așa cum fusese propus de către Parlament în luna mai, numind acest moment drept unul ,,istoric pentru UE”. Totuşi, deputaţii regretă ,,reducerile masive aplicate componentelor de subvenții” şi solicită deplina implicare democratică a Parlamentului în instrumentul de redresare, care ,,nu acordă un rol formal pentru deputaţii aleşi în Parlamentul European”.

În ceea ce priveşte bugetul UE pe termen lung, deputaţii nu sunt de acord cu reducerile bugetelor programelor orientate spre viitor şi consideră că aceste reduceri ,,vor submina bazele unei redresări durabile și puternice”. Programe emblematice ale UE referitoare la climă, la tranziția digitală, la sănătate, tineret, cultură, cercetare, sau gestionarea frontierelor ,,sunt supuse riscului unei reduceri imediate a finanțării în perioada 2020-2021”, iar, începând cu anul 2024, „bugetul UE în ansamblu va fi sub nivelurile din 2020, punând în pericol angajamentele și prioritățile UE”.

Parlamentul nu poate să accepte un acord nesatisfăcător

Aşadar, Parlamentul nu acceptă acordul politic asupra bugetului pe perioada 2021-2027, la care a ajuns Consiliul European şi „nu va aproba automat un fapt împlinit”. Deputaţii sunt „pregătiţi să refuze aprobarea” bugetului UE pe termen lung, Cadrul Financiar Multianual (CFM), până în momentul în care se va ajunge la un acord satisfăcător în cursul viitoarelor negocieri dintre Parlament și Consiliu, preferabil până la sfârșitul lunii octombrie, cel târziu, pentru ca programele din 2021 să poată începe fără dificultăți.

Totuşi, în cazul în care noul CFM nu va fi adoptat la timp, deputaţi reamintesc că Articolul 312(4) din Tratatul pentru Funcţionarea Uniunii Europene prevede prelungirea temporară a plafonului din ultimul an (2020) al actualului cadru financiar şi că acest fapt este pe deplin compatibil cu planul de redresare și cu adoptarea noilor programe ale CFM.

Statul de drept

Parlamentul „regretă profund” subminarea semnificativă de către Consiliul European a eforturilor Comisiei și ale Parlamentului de a sprijini statul de drept, drepturile fundamentale și democrația în cadrul CFM și al planului de redresare, reamintind că Regulamentul privind Statul de drept va fi co-decis de către Parlament.

Noi surse de venituri şi rambursarea datoriilor UE

Se reiterează faptul că Parlamentul nu va aproba CFM fără un acord privind reforma sistemului de resurse proprii ale UE, inclusiv introducerea unei categorii de noi resurse proprii până la sfârșitul CFM 2021-2027, care sunt necesare pentru a acoperi cel puţin costurile legate de planul de redresare.

Deputaţii consideră că șefii de stat și de guvern din UE nu au reușit să abordeze problema planului de rambursare aferent instrumentului de redresare şi reamintesc că, fără reduceri și mai mari ale bugetelor programelor importante, sau creșterea contribuțiilor Statelor membre la bugetul UE, noile resurse proprii constituie singura opţiune acceptabilă pentru Parlament.

Revizuirea obligatorie la jumătatea perioadei

Parlamentul European solicită ca, cel târziu până la sfârșitul anului 2024, să intre în vigoare o revizuire la jumătatea perioadei a CFM, obligatorie din punct de vedere juridic şi subliniază că această revizuire trebuie să vizeze plafoanele pentru perioada 2025-2027, introducerea unor resurse proprii suplimentare și punerea în aplicare a obiectivelor privind clima și biodiversitatea.