Acasă Cultura / Culte Acorduri româneşti pe scena Festivalului „Maria Bieşu” din Rep. Moldova

Acorduri româneşti pe scena Festivalului „Maria Bieşu” din Rep. Moldova

Sopranele Claudia Caia şi Ana Maria Donose vor urca, în perioada 4 – 13 septembrie, pe cenea celei de-a XXIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” – unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale orgaizate în Rep. Moldova.

Ediţia de anul acesta este organizată, sub egida Primului Ministru al Rep. Moldova Valeriu Streleţ, de către Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu și Uniunea Muzicienilor din Rep. Moldova.

Programul cuprinde 7 spectacole: 4 opere și 3 balete cu participarea virtuozilor marilor scene ale lumii printre care se numără soliști de renume, cum ar fi: Valentina Naforniță, solista Operei de Stat din Viena și Andrei Jilihovschi, solistul de la Bolșoi; Tadeusz Szlenkier, Polonia; Luna Vittoria, Coreea de Sud; Dinu Tamazlâcaru, Germania, Olga Busuioc, Olga Chelpanova, Rusia; Claudia Caia, România; Ana Maria Donose, România; Jennifer Davison, SUA; Yuka Ebihara, Japonia; Carlos Moreno, Germania; Sergey Polyakov, Elveția; Dragana Radacovic, Serbia; Pavlo Tolstoy, Ucraina; Maxim Woitiul, Polonia; și dirijorii Andriy Yurkevych, Alexandru Samoilă, Alexei Baklan, Nicolae Dohotaru sau Dumitru Cârciumaru.