Acasă Cultura / Culte Acordurile limbii române au răsunat în Chișinău

Acordurile limbii române au răsunat în Chișinău

Un eveniment amplu dedicate Zilei Limbii Române, s-a desfășurat pe 31 august, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.

În cadrul spectacolului au evoluat Orchestra de muzică populară condusă de Fraţii Advahov, soliştii – Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Igor Cuciuc, Doina Sulac, Brio Sonoris, Plăieşii, precum și alți interpreți, printre care: Nina Crulicovschi, Ricu Vodă, Lidia Botezatu, Radu Dolgan, Gheorghe Ţopa, Iurie Sadovnic și Catharsis.

Un moment spectaculos al evenimentului a fost interpretarea Orchestrei Simfonice, formată din instrumentiști virtuozi ai Operei Naționale din Chișinău și ai Orchestrei Teleradio Moldova (dirijor Dumitru Cârciumaru), alături de Alex Calancea Band.

Dumitru Cârciumaru este cel mai tânăr dirijor al Operei Naționale din Chișinău, dar care are în palmares turnee și succese internaționale. Alex Calancea este unul dintre cei mai buni muzicicieni basiști ai momentului, cu evoluții în SUA, Franța, România, Rusia etc. Orchestra simfonică și trupa rock vor concerta simultan, ceea ce este o premieră la Chișinău.