Intrarea României în spațiul Schengen pare că mai are de așteptat, dacă privim agenda COREPER II (care pregătește Consiliul JAI din 9 octombrie), unde această problemă nu figurează, nici pentru țara noastră, nici pentru Bulgarie, fie ele luate la pachet sau separat, potrivit www.promptmedia.ro
Un prim semnal pe această temă a apărut în vară, când Stefan Füle, comisarul european pentru Extindere, a declarat pentru Euractiv Cehia că ”atât statele membre, cât și cele candidate simt o oboseală în legătură cu ritmul lent al procesului de extindere”, arătând că există o serie de semne de întrebare în legătură cu credibilitatea întregului proces. Ceea ce ar explica și introducerea, pentru prima dată, a unui mecanism special de cooperare și verificare (MCV) în cazul unor state membre (vezi cazul României).
Un alt semnal similar a fost transmis, tot în vară, premierul francez Manuel Valls, care, într-o discuție cu premierul Victor Ponta a sugerat o posibilă deschidere parțială a spațiului Schengen (despre care se vorbise și anterior, cu referire la accesul pe calea maritimă și calea aerului – n.r.). Cu toate acestea, Franța este una dintre țările care s-au opus în ultimii ani aderării României la Schengen, opoziția începând în timpul președintelui de dreapta, Nicolas Sarkozy (criticat, din rațiuni politice, de stânga franceză pentru acțiunile sale împotriva României).
Într-un recent interviu, ministrul bulgar interimar al Justiției, Hristo Ivanov, declara, în septembrie, că Bulgaria trebuie să evite decuplarea de România, în caz contrar, Bulgaria rămânând expusă ”unei lovituri serioase”, ceea ce indică îngrijorarea Sofiei față de problema aderării la spațiul Schengen.
Drumul României spre zona Schengen a început în noiembrie 2007, odată cu stabilirea calendarului Grupului de lucru Evaluare Schengen, moment în care s-a decis evaluarea României și Bulgariei împreună, justificat[ prin economii financiare și evitarea paralelismelor în procesul controlului la frontieră, imigraţiei ilegale, traficului de droguri şi spălării banilor, crimei organizate, cooperării în domeniul poliţienesc şi judiciar.
Ulterior, deşi nu există o legătură directă, s-a încercat motivarea incapacității de a lua o decizie prin legarea aderării la Schengen cu Rapoartele periodice MCV, transformând acest mecanism într-o nouă cndiționalitate pentru România.
La un moment dat, pentru a debloca situația, s-a discutat chiar despre aderarea României în trepte (inițial doar cu graniţele aeriene şi maritime şi ulterior, cu cele terestre), compromis pe care țara noastră era pregătită să îl accepte. De asemenea, s-a discutat, așa cum semnala ministrul Hristo Ivanov, despre decuplarea României de Bulgaria.
Deşi tehnic, funcţional şi legislativ, condiţiile de aderare la Schengen sunt recunoscute ca îndeplinite de România, un număr de state membre, printre care Olanda, Germania sau Franţa, s-au opus în ultimii ani intrării, decizia finală rămânând una politică, ce pare să țină mai mult de agendele interne ale statelor membre, decât de argumentele juridice ce s-ar putea invoca.
