Agenţia pentru Retrocedare – filiala Novi Sad a respins cererea Comunităţii Românilor...

Agenţia pentru Retrocedare – filiala Novi Sad a respins cererea Comunităţii Românilor din Serbia (CRS) pentru retrocedarea bunurilor colective ale românilor din Serbia

Agenţia pentru Retrocedare – filiala Novi Sad a respins cererea Comunităţii Românilor din Serbia (CRS) pentru retrocedarea bunurilor colective ale românilor din Serbia, anunță CRS.

Prima audiere la Agenţia pentru Retrocedare – Filiala Novi Sad a avut loc în data de 6 aprilie 2015. Magistratul Public din Zrenianin a trimis părerea în scris precum nu există  dovadă de succesiune între CRS şi Societatea „Luceafărul”.

La audierea din 06.04.2015, CRS a justificat că toate bunurile Societăţii „Luceafărul” au fost confiscate prin decizia Tribunalului Popular din Vârşeţ din 1946. Societatea „Luceafărul” a fost obligată de autorităţile comuniste să restituie „profitul de război”. Bunurile au intrat în posesia RFP Iugoslavia pe data de 6 februarie 1947, iar Societatea „Luceafărul” a fost dizolvată abuziv.

S-a mai specificat că scopul înfiinţării societăţii „Luceafărul” a fost sprijinirea comunităţii româneşti. Clădirea a adăpostit liceul românesc, cu cele două internate ale sale. Activităţile culturale a comunităţii româneşti s-au desfăşurat în această clădire. Clădirea „Luceafărul” a asigurat sediul asociaţiilor şi instituţiilor româneşti şi a finanţat publicaţiile în limba română.

Pe data de 27 iunie 1946, Uniunea Culturală a Românilor din Iugoslavia încearcă să salveze ce se mai poate salva din Societatea „Luceafărul”, adresându-se Tribunalului Popular pentru cumpărarea bunurilor mobile.

Potrivit procesului verbal al Comisiei Populare a Oraşului Vârşeţ din 6 noiembrie 1946, s-a constatat că societatea „Luceafărul” nu a returnat în totalitate profitul de război în valoarea de  1.377.037,00 dinari, evidenţiindu-se că societatea a plătit 266.937,00 dinari, ceea ce a reprezentat probabil toate resursele financiare ale societăţii.

Dobânzile la datoria atribuită Societăţii „Luceafărul” erau exagerate, iar „profitul din război” era imposibil de achitat, se mai arată în comunicatul Comunității.

Pe de altă parte, obiectivul Societăţii „Luceafărul” a fost să dea credite avantajoase românilor, sprijin material şi financiar al instituţiilor culturale şi asociaţiilor româneşti, finanţarea publicaţiilor româneşti şi asigurarea existenţei şi propăşirii activităţilor spirituale. De aici până a declara „Luceafărul” profitor de război, este cale lungă.

Pentru a exemplifica, suma de 1.377.037,00 dinari, în 1946 reprezenta valoarea a 24,4589 kg de aur pur sau, în zilele noastre, 944.498,91 USD. Aceasta era suma pe care „Luceafărul” trebuia să o returneze statului reprezentând profit din război.

Succesiunea directă nu se poate dovedi, Societatea „Luceafărul” a fost declarată profitor de război şi dizolvată. Procesul reprezenta o simplă concluzie verbală extrajudiciară a RFP Iugoslavia împotriva Societăţii „Luceafărul” din 1946, care mai mult seamănă cu un inventar a averii societăţii decât un document juridic.

Niciunde nu se specifică care sunt cauzele sau acţiunile Societăţii „Luceafărul” ce au determinat Tribunalul Popular să o declare profitor de război.

Conform deciziei Agenţiei Pentru restituire rezultă că românii din Serbia nu au dreptul să-şi recupereze bunurile colective. Decizia nu este definitivă şi urmează să fie depusă plângere din partea Comunităţii Românilor din Serbia.