Acasă Stiri AGERPRES a lansat campania #imunitateprinmiscare

AGERPRES a lansat campania #imunitateprinmiscare

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a lansat, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, campania de interes public #imunitateprinmiscare. Proiectul prezintă beneficiile practicării sportului asupra sistemului imunitar, cu scopul conştientizării importanţei sportului, la nivelul publicului larg, mai ales în contextul pandemiei de COVID-19.

Conform celui mai recent Eurobarometru, efectuat de Comisia Europeană în 2018, România se află pe locul al II-lea în ceea ce priveşte sedentarismul. Potrivit datelor, mai mult de 63% dintre români nu practică nicio formă de activitate fizică.

Astfel, AGERPRES își propune ca prin articolele din această campanie să pună în evidenţă argumente, în beneficiul sportului, venite din partea unor specialişti din domeniul medical. Materialele jurnalistice vor fi publicate timp de o lună, în zilele de joi și duminică, la ora 10:00, pe fluxurile Sport Intern şi Covid-19 INFO și pe site-ul public al agenției.