Acasă Alte comunitati Ajutare rusești pentru veteranii de la Comrat

Ajutare rusești pentru veteranii de la Comrat

Ambasadorul Rusiei la Chişinău, Farit Muhametşin, a promis că ţara sa va acorda ajutoare veteranilor din Unitatea Teritorial-Administrativă Găgăuzia. De asemenea, un grup de funcţionari consulari ai Ambasadei Rusiei urmează să meargă în curând în Comrat pentru a acorda servicii consulare pe care le solicită populaţai din sudul ţării. Promisiunile au fost făcute de diplomatul rus în cadrul unei şedinţe a Consiliului decanilor de vârstă  din Găgăuzia la care a participat şi ambasadorul Muhametşin, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Ambasada Federaţiei Ruse în Moldova, ambasadorul a fost invitat să participe la şedinţa consiliului, iar acolo au fost prezenţi başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, preşedintele Adunării Populare, Dmitri Constantinov, şi reprezentanţi ai Consiliului decanilor de vârstă din toate localităţile UTA Găgăuzia.

În cadrul şedinţei, participanţii au cerut diplomatului rus ca ţara sa să acorde ajutoare veteranilor şi să susţină tinerii din autonomie. De asemenea, a fost abordată şi problema migranţilor din Găgăuzia în Rusia, inclusiv accesul acestora la serviciile consulare.

Ambasadorul rus a promis că o echipă de angajaţi consulari se va deplasa la Comrat. De asemenea, părţile urmează să elaboreze un program de acordare a ajutorului pentru veterani, de procurare a biletelor de odihnă în sanatoriile din Moldova şi a medicamentelor necesare pentru aceştia.