Acasă Cultura / Culte Alexandru Ciubotariu, invitat la Festivalul Culturii Urbane FLIPAS de la Madrid

Alexandru Ciubotariu, invitat la Festivalul Culturii Urbane FLIPAS de la Madrid

Artistul Alexandru Ciubotariu, alias „Pisica Pătrată” participă, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Madrid, la cea de-a 5-a ediție a Festivalului Culturii Urbane FLIPAS, care are loc în perioada 20 octombrie – 26 noiembrie 2022, în Comunitatea Madrid.

Artistul român va fi prezent în capitala Spaniei în perioada 21 – 25 noiembrie, cu un live-drawing cu public și un workshop. La FLIPAS, „Pisica Pătrată” va realiza o lucrare de graffiti pe un perete pus la dispoziție de municipalitatea din Vallecas a Comunității Madrid în Centrul pentru Tineret El sitio de mi recreo / El oxidao. Opera va fi realizată cu public și în prezența tinerilor din Centru, care vor asista la procesul de creație. Produsul final, opera ce va reieși în urma acestui eveniment, va rămâne ca atare în locul în care va fi realizat. Pe lângă live-drawing, artistul român va susține și ateliere teoretice.

FLIPAS 2022 se bucură de prezența unor artiști din mai multe țări europene și, în mod excepțional anul acesta, și din America de Sud, în diverse domenii: Republica Cehă (artă murală), Marea Britanie (atelier de pictură despre timp și memorie), Portugalia (artă murală), Finlanda (circ pentru bebeluși), Germania (dans urban), Franța (RAP, gând, corp și mișcare; modă și reciclare), Spania (artă și educație, design și ilustrare, dans urban și popping), Argentina (cuvânt și mișcare), Brazilia (gând, corp și mișcare), Paraguay (artă murală, design și ilustrație) și Columbia.

Festivalul Culturii Urbane FLIPAS (Festival Internacional de Palabra, Acción y Sonido) este organizat de membrii rețelei EUNIC Madrid și reprezintă o platformă de prezentare a tendințelor și semnificației culturilor urbane în timpurile noastre: performance-uri artistice, masterclass-uri și conferințe care declină conceptul de cultură urbană sub mai multe forme. Publicul-țintă sunt tinerii și locuitorii din periferiile orașului, cu scopul de a-i include în dezbaterea publică despre cultura europeană.

Alexandru Ciubotariu / „Pisica Pătrată” cunoscut artist grafic din București, se manifestă atât în mediul clasic cât şi direct, în cel social. Este coordonator al volumului „Istoria Benzii Desenate Româneşti”, alături de Dodo Niţă şi al cărţii care a reunit o parte din lucrările sale (2010-2016). Este iniţiator şi curator al Muzeului Benzii Desenate în București. „Semnele pisicești” pe care le desenează pe pereți în orașe, în special pe clădirile unor școli, doresc să atragă atenția asupra de-sălbăticirii societății. Este cunoscut mai mult sub numele „Ciubi” sau „Pisica Pătrată”. A semnat şase cărţi de benzi desenate şi un album de street art (Pisica Pătrată, Editura Vellant, 2009), primul din România. A fost invitat să participe la expoziţii în Franţa, Polonia, Cehia, Maroc, Grecia, Serbia, Portugalia și Ungaria, cea mai importantă fiind expoziţia de la Muzeul Benzii Desenate din Bruxelles

Articolul precedentCea de-a treia conferinţă a donatorilor pentru Republica Moldova, găzduită de Franţa duminică şi luni
Articolul următorLa Paris are loc a treia conferința a Platformei de Sprijin pentru Rep. Moldova