Acasă Europa Alţi imigranţi opriţi la graniţă

Alţi imigranţi opriţi la graniţă

Foto: Poliţia de Frontieră

Poliţiştii de frontieră de la Moravița (Timiș) au depistat patru cetăţeni irakieni în timp ce, cu ajutorul unei călăuze sârbe, încercau să treacă ilegal frontiera din Serbia în România pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.

„În data de 8 octombrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița, județul Timiș, au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, un grup format din patru persoane, care se deplasa dinspre frontiera cu Serbia spre interior. Ajunse pe teritoriul României, persoanele s-au ascuns într-un canal şi au aşteptat până când un autoturism, care venea dinspre localitatea Moraviţa, a venit şi i-a preluat. Imediat, poliţiştii de frontieră au oprit autoturismul, iar persoanele în cauză au fost duse la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din 3 bărbați şi un minor, toţi cetăţeni irakieni, având vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, iar şoferul autoturismului este cetăţeanul sârb, în vârstă de 31 de ani.

Polițiștii români vor anunţa autorităţile de frontieră sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.