Ambasada României în Italia se alătură evenimentului Noaptea Muzeelor

Ambasada României în Italia se alătură evenimentului Noaptea Muzeelor

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 14 mai 2022, Ambasada României în Italia se alătură, pentru prima dată, evenimentului Noaptea Muzeelor de la Roma, manifestație extinsă și la misiunile diplomatice acreditate în capitala Italiei, universități și instituții italiene, organizată la inițiativa Primăriei din Roma, anunță instituția.

Amplasată în cartierul Pinciano, zonă rezidențială centrală a Romei, clădirea Ambasadei României în Italia a fost construită în 1922 și a fost cunoscută sub numele de Villa Peragallo până în 1962, când devine sediul misiunii diplomatice române. Clădirea a fost proiectată de Marcello Piacentini, unul dintre cei mai importanți arhitecți italieni, autor, între altele, al stilului monumentalist. Descendenții fostului proprietar al Villei Peragallo dețin Hotelul Savoy din centrul Romei.

Evenimentul la care Ambasada s-a asociat este organizat și promovat de Primăria Romei, Sovrintendenza Capitolina ai Beni Culturali și Zètema Progetto Cultura.

Ambasada poate fi vizitată, în mod gratuit, în intervalul 14.00 – 2.00 (ultima intrare la ora 1.00). Adresa: Via Nicolò Tartaglia, 40 – 00197 Roma.

Pe parcursul vizitei ghidate, va putea fi admirată și expoziția „Metamorfoze/Metamorfosi” semnată de artista Luminița Țăranu, pe care misiunea diplomatică o va găzdui.

Luminiţa Țăranu, artist plastic, s-a născut la Lugoj, România, în 1960. A absolvit Universitatea Națională de Arte „Nicolae Grigorescu” din București în 1985, la clasa Prof. Octav Grigorescu. Titlul echivalent i-a fost recunoscut de Accademia di Belle Arti din Bologna în 1993. În 1987 a obținut Bursa Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru desen și gravură. Din 1987 trăiește și lucrează în Italia. A realizat numeroase expoziții personale și a participat la tot atâtea expoziții de grup și colective în spații publice și private, muzee și galerii în Italia și în străinătate. Lucrările sale se află în colecțiile unor importante muzee italiene și în România. Activitatea și lucrările sale au fost evaluate de importanți critici și istorici de artă italieni precum Giorgio Di Genova, Mario de Candia, Alberto Dambruoso, Simonetta Lux, Maurizio Vitiello, Barbara Martusciello, Arnaldo Romani Brizzi, Ivana D’Agostino, Cinzia Folcarelli, Federica Di Castro, Stefania Severi, dar și de critici de artă români precum Grigore Arbore Popescu, Ionel Bota, Adrian Guță.

Firul conducător al parcursului său artistic este „metamorfoza”, care devine și metodă de lucru și de cercetare a transformării conceptuale și structurale în formă grafică, picturală, de instalații mega-obiectuale, digitale și performance. Pe lângă premiile obținute în Italia, în 2018 i-a fost conferit „Premiul de Excelență” al Guvernului României „100 pentru Centenar” (10 personalități române în Italia), pentru activitatea artistică.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.