Acasă Europa Ambasadorul Rep. Moldova, decorat de preşedintele Iohannis

Ambasadorul Rep. Moldova, decorat de preşedintele Iohannis

 Ambasadorul Republicii Moldova la Bucuresti, Iurie Renita, a fost decorat la final de mandat, prin decret prezidential, de presedintele Klaus Iohannis.

            La propunerea ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ambasadorul Iurie Renita a primit Ordinul National „Serviciul Credincios” in grad de Mare Cruce, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale.

Distinctia i-a fost acordata ambasadorului „in semn de inalta apreciere pentru contributia personala pe care a avut-o la dezvoltarea relatiilor de cooperare economica, culturala si politica dintre Romania si Republica Moldova”.

Iurie Renita si-a prezentat scrisorile de acreditare la Palatul Cotroceni in 22 iulie 2010. La 9 iunie, Guvernul de la Chisinau a decis rechemarea a cinci ambasadori ai Republicii Moldova, printre care si Iurie Renita, aflat la final de mandat.